Multă lume percepe Transnistria drept "ultimul muzeu al Uniunii Sovietice în aer liber, sau centrul de contrabandă al Europei", însă realitatea este cu mult "mai dură", scrie editorialistul ziarului german Der Tagesspiegel, Paul Flückiger.
Peste doi ani de la declararea independenţei în 1990 aici a izbucnit "un război civil sângeros". De atunci, timp de 18 ani între Chişinău şi Tiraspol au loc negocieri care practic nu au avut nici un progres.
Federația Rusă, reamintește publicația, a introdus la timpul său pe teritoriul republicii separatiste forțele de menţinere a păcii care "asigură pacea, însă, de asemenea, interesele imperiale ale Moscovei". În pofida obligaţiilor sale internaţionale, Rusia încă nu şi-a retras armata a 14-a din Transnistria, dar nici depozitele de armament.
Anul trecut, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Dmitri Medvedev au convenit să depună toate eforturile pentru a rezolva conflictul. Partea germană, scrie editorialistul, este de părere că acest caz ar putea deveni o hârtie de turnesol în cooperarea dintre UE şi Rusia în ceea ce priveşte rezolvarea conflictelor internaţionale.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 23.05.2011
Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit