Toate naţiunile de azi se bazează pe un set de „ancore identitare" şi se raportează la anumite rădăcini şi la anumiţi strămoşi. Ernest Renan a definit naţiunea ca pe un „plebiscit de zi cu zi", precizând că aceasta, ca şi individul, e „rezultatul unui lung trecut de strădanii şi sacrificii".

Pentru el „cultul strămoşilor este, dintre toate, cel mai legitim; strămoşii ne-au făcut ceea ce suntem". Obiectul plebiscitului de care vorbeşte Renan e, după cum a remarcat cercetătoarea Anne-Marie Thiesse (vezi: „Crearea identităţilor naţionale în Europa. Secolele XVIII-XX", Polirom, 2000), „o moştenire - una simbolică, dar şi materială". Nu putem să nu fim de acord cu punctul ei de vedere că „a aparţine naţiunii înseamnă a fi unul din moştenitorii acestui patrimoniu comun şi indivizibil, a-l cunoaşte şi a-l cinsti. Întemeietorii de naţiuni din toată Europa au repetat-o necontenit", scrie ea pe bună dreptate.

Au trecut aproape doi ani de când Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) a venit la guvernare în RM, dar statutul oficial al disciplinei „Istoria" a rămas exact aşa cum a fost stabilit de comunişti. În dorinţa lor de a se răfui cu Istoria Românilor, ei au introdus, iniţial, un curs cosmetizat de istorie a RSSM, denumindu-l, pentru a induce în eroare instituţiile europene, „istorie integrată". Apoi, pentru a submina şi a lipsi de viabilitate cursurile de Istorie a Românilor din instituţiile de învăţământ superior, au eliminat „istoria" din şirul disciplinelor de BAC. Dacă în lume rolul şi importanţa istoriei cresc, devenind parte componentă a culturii de masă, în RM, care a fost lipsită pe parcursul ocupaţiei sovietice de posibilitatea de a-şi cunoaşte trecutul, istoria a fost transformată într-o disciplină secundară. Intenţiile comuniştilor ne sunt clare. Ca forţă politică prorusească, ei încearcă să dea viaţă nouă unui produs cultural vechi, să ne menţină în spaţiul educaţional al Rusiei, pentru a contracara astfel „românizarea" şi „europenizarea" moldovenilor. Este însă de neînţeles de ce AIE, venind la guvernare, nu a întreprins nimic pentru a reda Istoriei importanţa care a avut-o şi o are în toate societăţile moderne.

Deşi unii colegi istorici au ocupat posturi importante în primul guvern al AIE, iar ministrul Educaţiei, istoricul Leonid Bujor, criticase anterior în Parlament politica guvernării comuniste, pledând pentru predarea Istoriei Românilor şi pentru repunerea în drepturi a istoriei, schimbarea promisă nu s-a făcut. Ca şi în alte domenii, tărăgănarea iniţierii reformelor în ştiinţă şi învăţământ a fost pusă pe seama crizei constituţionale şi politice din RM. Credem însă că, dacă ar fi existat voinţă politică, statutul Istoriei putea fi modificat, fără mari probleme, în primăvara anului 2010 sau, cel târziu, în 2011. Ministerul Educaţiei nu a dorit, însă, să se complice, păstrând acelaşi curs de „Istorie integrată", renunţând la cursul de Istorie a Românilor şi la cel de istorie universală. Funcţionarii de la minister nu au ţinut cont nici de opinia Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova, care a propus, pornind de la particularităţile de vârstă ale elevilor, păstrarea cursului de istorie a românilor pentru clasele gimnaziale şi introducerea unui curs a celor mai importante şi actuale probleme, denumit „Istorie", pentru clasele de liceu.

În prezent, după instalarea Guvernului Filat-2, se vorbeşte despre necesitatea reformării sistemului economic, politic, juridic, dar nu şi despre reabilitarea Istoriei, care este o componentă importantă a identităţilor naţionale moderne. Fără a cunoaşte şi a cinsti patrimoniul nostru istoric, cultural şi identitar, care este comun cu cel din România, fără a ne debarasa definitiv de miturile imperiale ruseşti, nu vom putea deveni nici moderni, nici independenţi.

Drumul nostru spre Europa şi democraţie nu poate ocoli faza recuperării, valorificării şi asumării istoriei noastre, cu toate dramele, crimele şi umilinţele regimurilor de ocupaţie ţarist şi sovietic prin care am trecut. Dar această recuperare nu va avea loc niciodată, dacă guvernarea actuală se va ghida în continuare de principiul, promovat din interese ideologice de PCRM - „reforme fără istorie" -, dacă cetăţenii din RM nu vor cunoaşte şi nu vor condamna teroarea şi crimele regimului totalitar comunist.

Gheorghe Negru, istoric

Timpul.md