Premierul Vlad Filat l-a vizitat astăzi pe Ștefan Roșca, un tânăr cu dizabilități, dar care face sport de performanță. Mișcat de istoria vieții lui, șeful executivului i-a oferit și un suport material pentru ca acesta să participe la Jocurile Paralimpice.
Întâlnirea a avut loc la sala de antrenamente a Universităţii de Educație Fizică și Sport, acolo unde studiază şi se antrenează sportivul. Ştefan Roșca este halterofil şi spune că vrea să reprezinte Republica Moldova la competiţii internaţionale. Tânărul a reuşit deja să doboare un record european, iar visul lui este să participe la Jocurile Paralimpice.
„Nu cred că există oameni care nu ar fi impresionaţi de acest tînăr. Ştefan a trecut prin multe greutăţi şi ne demonstrează că e posibil orice. Este foarte important că are un scop şi munceşte pentru a ajunge unde îşi doreşte”, a spus oaspetele.
Ştefan Roșca are 20 de ani şi este campion al Republicii Moldova la box. A ajuns într-un scaun cu rotile după ce s-a electrocutat încercînd să salveze o barză rănită.
Vedeți mai jos un film despre istoria incredibilă a lui Ștefan Roșca, dat publicității la Emisiunea "Focus" la televiziunea publică Moldova 1 (Producător - Mircea Surdu).
Vedeți mai jos datele bancare unde puteți dona bani pentru Ștefan Roșca:
RECHIZITE BANCARE
Cont bancar în MDL: 22521707037
Beneficiar: ROSCA STEFAN
Cod fiscal: 2006045009949
Banca beneficiara: BC “Moldova-Agroindbank” S.A. Filiala nr. 7 Chişinău
Codul băncii: AGRNMD2X415
Cont bancar în EUR: 22521707039
Beneficiar: ROSCA STEFAN
Cod fiscal: 2006045009949
Banca beneficiara: BC “Moldova-Agroindbank” S.A.
(Beneficiary bank) BRANCH: Filiala nr. 7 Chişinău
SWIFT:AGRNMD2X
Banca intermediară: COMMERZBANK AG
(Intermediary bank) FRANKFURT, GERMANY
ACC.No. 400-8865297-01
SWIFT:COBADEFF
Cont bancar în USD: 22521707040
Beneficiar: ROSCA STEFAN
Cod fiscal: 2006045009949
Banca beneficiara: BC “Moldova-Agroindbank” S.A.
(Beneficiary bank) BRANCH: Filiala nr. 7 Chişinău
SWIFT:AGRNMD2X
Banca intermediară: THE BANK OF NEW-YORK
(Intermediary bank) NEW YORK, USA
ACC.No. 890-0223-103
SWIFT: IRVTUS3N
Publicat de Octavian Balan, 03.06.2011
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”