În ziua de 25 iulie, primul şef de guvern anticomunist şi antisovietic de la Chişinău împlineşte 70 de ani. Este, deci, un fiu al războiului nostu de reîntregire naţională şi poate de aceea nu s-a împăcat niciodată cu dezmembrarea României.
Încă din tinereţe, visul lui avea să devină reunificarea tuturor românilor trăitori în spaţiul lor de etnogeneză ancestrală.

A făcut studiile la Moscova şi la Sankt Petersburg, de unde s-a întors mai naţionalist decât "indigenii" de la Chişinău.
La fel ca Iuliu Maniu (şi nu vreau să păstrez proporţiile...), el a revenit din capitala imperiului pentru a participa la lupta de eliberare naţională.

Oportunismul lui Mircea Snegur şi al altor parteneri din Frontul Popular a făcut posibilă înlăturarea lui de la conducerea Guvernului de la Chişinău. "Ca să salvăm Parlamentul, trebuie să-l sacrificăm pe Mircea Druc", spunea un distins fruntaş politic basarabean. Nu vreau să-i dau numele.

Şi l-au sacrificat. Nu a căutat să profite de popularitatea uriaşă de care se bucura. Au urmat două decenii de degenerare politică la Chişinău, până la apariţia triadei Vlad Filat-Mihai Ghimpu-Dorin Chirtoacă. Pe ei nu-i mai poate opri nimeni fiindcă au sprijinul Uniunii Europene.

În linii mari, însă, proiecţiile lui Mircea Druc pentru cel de-al doilea stat românesc s-au dovedit corecte în timp, fie că a fost vorba de economie, de învăţământ, armată, poliţie sau cultură. El dorea alinierea Republicii Moldova la eforturile ţărilor baltice pentru aderarea la comunitatea europeană. Să nu uităm că era premier pe vremea Uniunii Sovietice.

În primăvara anului 1990, pe când nu-l cunoşteam, l-am auzit la televizor cum îi ruga pe conaţionalii lui din România să solicite cetăţenia Republicii Moldova spre a contracara astfel acţiunile sovieticilor. A doua zi, m-am dus pe Calea Moşilor să depun cererea. Spre surprinderea mea, cel care aduna dosarele noastre era un colonel de securitate. Nu am primit un răspuns nici până astăzi...

Mai târziu, când a venit la Bucureşti, l-am cunoscut şi m-am convins că era imposibil să găsesc un echivalent moral în lumea politică din România. "Vinul se obţine şi din struguri. Politica se face şi cu principii, domnule!", avea obiceiul să spună. Era ultimul zimbru de prin pădurile Moldovei.

În 1997, lucram la un ziar mare. M-a întrebat într-o zi de ce nu mai scriu despre iminenta semnare a Tratatului dintre Ucraina şi România, document pe care îl voi considera mereu drept cea mai gravă trădare a intereselor noastre naţionale pe timp de pace din istorie.
Eram indignat fiindcă directorul ziarului ne-a interzis să mai scriem despre acest subiect. Colegii mei au publicat că tratatul s-a semnat la Constanţa, nu la Neptun, să nu se interpreteze... (E adevărat, semianalfabetul Nicolae Ceauşescu nu ar fi semnat niciodată aşa ceva).
Nu mai aveam voie să scriu ce gândeam. Embargou prezidenţial! Atunci, Mircea Druc m-a privit atent cum mă frăsuiam. "Mata eşti de vină... vrei să fii călugăriţă la casa de curve. Pleacă!"

Au trecut anii. El a rămas un om cu principii morale, ca apele de cristal. Cu preţul marginalizării.

Eu... încă mai fac presă...