Am rămas siderată când am văzut sincronul din reportajul de mai jos: „Nu sînt ÎNCREZUTĂ că chiar și dacă sînt admisă LA România o să plec”. Așa a răspuns reporterului o tânără absolventă care stătea la coadă la Consulatul României ca să depună actele pentru studii peste Prut.

Ei bine, două greșeli de exprimare de felul acesta, o topică total aiurea și te întorci în R. Moldova, din România, mai moldovean decât toți moldovenii lui Voronin. Garantez! Mai pe înțeles, trântești două perle de felul acesta la București, Iași, Cluj, Timișoara sau oriunde în alt colț al României, te corectează oamenii de câteva ori, tu te superi și, deh, se umflă fasolea în tine că „nu ești înțeles” și, gata, te întorci supărat foc  pe „pi…ri șiai di români”. Exemplele sunt cu duiumul. Nu de puține ori mi-a fost dat să fiu martor la asemenea scene. Și nu de puține ori am văzut oameni frustrați care, din cauza handicapului lingvistic pe care nu se străduiau să îl depășească,  nu erau tocmai recunoscători pentru șansa acordată de statul român. Dimpotrivă!

În realitate, lucrurile stau altfel. M-am convins că cine vrea să cunoască limba română corect o poate face cu același succes și la Chișinău, inclusiv la Universitatea Slovonă, sau la Comrat, de ce nu. Totul depinde de voința fiecăruia și de cei pe care îi consideră învățători. Sigur, avem destul de recuperat pe direcția asta, dar important este să ne străduim și să nu botezăm vorbirea anagramată și cu rusisime drept „limbă moldovenească”.

Ei bine, de mult doream să scriu câteva rânduri despre complexul lingvistic al moldovenilor-basarabeni în raport cu cei de dincolo, din România. Personal, consider că este o frustrare pe care nu facem decât să ne-o inducem noi înșine.  Vedeți ultimul sondaj Soros în care se arată că românilor chiar le place accentul basarabean! Așadar, nu accentul e de vină, ci necunoașterea provenită din ignoranță și indiferență față de limba pe care o vorbim. Și aduc un exemplu. Mai nu mi-au căzut urechile când mi-a fost dat să aud de la un basarabean: „Cum te-ai încadrat CU limba la București? Ți-a fost greu, nu-i așa?” No comment…  Un lucru însă este cert: nu puțini au fost cei de peste Prut care, auzindu-mă vorbind, s-au mirat că sunt de la Chișinău. Și nu sunt nici pe departe un caz singular. Repet, depinde totul de noi și de cât de mult ne pasă de limba pe care o vorbim. 

Concluzia: mergeți ÎN România, nu numai la studii, dar înainte de asta mai puneți mâna pe carte. Nu de alta, dar în stânga Prutului sunt atâția „moldoveni”, că nu mai e nevoie de alții în devenire.

La 20 de ani de independență, mi-aș dori să fim mai puțin frustrați în raport cu limba pe care o vorbim. Știu că nu e numai vina oamenilor simpli, ci și a politicienilor care au stat la cârma statului și unii dintre ei au vorbit și vorbesc „mai rău decât ciobanii”, vorba vine, dar mi-aș dori ca măcar de acum încolo să înțelegem că felul cum vorbim contează. Și pentru asta nu e nevoie să fii în UE, în NATO…

Deocamdată.