
Preşedintele României, Traian Băsescu, începe o vizită de lucru la Washington, "pentru finalizarea unor acorduri bilaterale între România şi Statele Unite ale Americii", transmite Romanian Global News.
Cu această ocazie ar putea fi semnat acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea scutului antirachetă în România. În primăvara acestui an s-a decis amplasarea unor elemente ale scutului american la Deveselu, în judeţul Olt.
Traian Băsescu ar urma să discute marţi, cu Preşedintele Obama şi oficialii americani, şi problema vizelor pentru români, dar şi despre achiziţia avioanelor F16.
Conform surselor Romanian Global News alte subiecte ce ar putea fi pe agenda discuţiilor dintre cei doi preşedinţi ar putea fi exploatarea zăcămintelor de gaz de şist din România, de către companii americane, precum şi problema R. Moldova şi integrării acesteia în spaţiul de securitate euro-atlantic, fiind cunoscută preocuparea României pentru cei trei milioane de români rămaşi în spaţiul de manevră al Rusiei.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 12.09.2011
Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit