
Peste 25 000 de abţibilduri cu mesajul ,,CINE SUNTEM NOI?" au fost lipite pe străzile Chişinăului în luna august. În ultima săptămână, acest demers a fost completat de mesajul ,,SUNTEM MOLDOVENI, DECI ROMÂNI", tipărit pe același suport. Iniţiativa aparţine Platformei Civice ACŢIUNEA 2012, transmite Romanian Global News, preluand un comunicat al platformei civice.
![]()
"Poetul Alexei Mateevici, autorul poeziei Limba noastră, devenită imnul de stat al Republicii Moldova, spunea: "Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului". Soluţionarea dilemelor identitare reprezintă un imperativ pentru democratizarea şi europenizarea Republicii Moldova, a cărei populaţie majoritară este purtătoarea cea mai competentă de conştiinţă naţională. Istoria nu poate fi falsificată atunci când cunoşti şi înţelegi cine eşti.
Transmiterea mesajului ,,SUNTEM MOLDOVENI, DECI ROMÂNI" va continua prin diferite metode de promovare cum ar fi afișe, tricouri sau grafitti-uri. Cei care vor transmite acest mesaj vor fi membrii organizațiilor componente ale Platformei civice Acțiunea 2012, fie că sunt grupuri de inițiativă care activează în Republica Moldova sau asociații de studenți basarabeni din România.
Platforma Civică ACŢIUNEA 2012 este o coaliţie de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă care susţin unirea Republicii Moldova cu România şi militează pentru realizarea obiectivului generaţiilor trecute, prezente şi viitoare de reunire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiaşi stat".
Publicat de Ana Cristiuc, 13.09.2011
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”