Medvedev a fost un ursuleţ de pluş lipsit de iniţiativă. Nimic din mandatul lui Medvedev nu poartă marca lui. A semnat câteva documente internaţionale, dar fără să aibă o contribuţie proprie. Dar deşi se ştia că Putin a păstrat toate pârghiile de putere, parcă exista o speranţă că nu va recurge la rocada aceasta brutală. O surprindere fără surpriză.

Nu merită discutat dacă Rusia este sau nu o ţară democratică, dacă sunt sau nu respectate valorile democratice, drepturile omului şi chiar propriile principii de drept sau legislative. Nu are rost să fie discutate silogismele şi subtilităţile dreptului constituţional rus, să fie înşirate argumentele pro şi contra realegerii lui Putin în funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ar reprezenta o pierdere mult prea mare de timp. La Moscova nu are nicio relevanţă ce cred experţii în drept constituţional. Important este că Putin a anunţat că va candida din nou şi că nimeni nu este în stare să i se opună. Nimeni nu este în stare să îi spună lui Putin că nu este normal ce face (şi cu atât mai mult să îl împiedice!). Nimeni nu este în stare la Moscova să oprească traseul lui Putin către Kremlin. Anul acesta, Putin împlineşte 12 ani de când conduce Rusia. Anul viitor va primi un mandat de şase ani ca preşedinte. Dacă îl va duce la capăt, îl va egala pe Brejnev. Lumea ar trebui să se pregătească pentru o îndelungată domnie a lui Vladimir Putin. Iar adevărata lui stăpânire abia acum începe.

În primii ani când s-a aflat la putere, Putin a trebuit (ca orice ţar de tradiţie bizantină) să îşi elimine eventualii adversari. Basileii de la Constantinopol le scoteau ochii contracandidaţilor sau celor care le puneau tronul în primejdie. Putin i-a aruncat după gratii sau i-a făcut să fugă din Rusia. I-a luat câţiva ani să se înstăpânească cum trebuie la Kremlin. După care a început să încerce să pună ordine la graniţele Rusiei. Concepţia strategică a Moscovei nu s-a mai schimbat din vremea lui Petru cel Mare. Obsesia stăpânitorilor şi militarilor ruşi este asigurarea graniţelor ruse prin zone tampon, urmate de ţări cu regimuri favorabile. Rolul îndeplinit de mări şi oceane pentru America şi Marea Britanie este jucat pentru Rusia de ţările vecine. Câtă vreme strategii de la Moscova vor gândi în paradigma lui Petru cel Mare, teritoriul din jurul Nistrului va fi o zonă de interes imediat.

În aceste condiţii, revenirea lui Putin la Kremlin va duce la o nouă intensificare a presiunilor asupra Chişinăului. Metodele de presiune vor rămâne aceleaşi: scandalurile cu exporturile de vin şi fructe, asmuţirea regimului ilegal de la Tiraspol etc. Şi este foarte posibil ca în primul an de mandat al lui Putin să prindă contur practic aşa-numitul Memorandum Merkel-Medvedev privind reglementarea conflictului transnistrean. Iar o astfel de reglementare va necesita (probabil) o vizită a lui Putin la Chişinău. Contează foarte mult cine îl va primi la scara avionului – astfel că o primă concluzie este că anul viitor va trebui să fie un an electoral la Chişinău (cel puţin, din punctul de vedere al Moscovei!).