
Patriarhul Kirill al Rusiei a renunţat la schimbarea mitropoliţilor, în cadrul vizitei sale de 3 zile, care începe mâine la Chişinău.
Purtătorul de cuvânt al P.F. Kirill, părintele Vladimir Vighileanski, a declarat azi într-o conferinţă de presă că apariţiile din presa de la Chişinău, privind schimbarea Mitropolitului Vladimir ar fi simple zvonuri şi că Patriarhul ar fi mulţumit de activitatea ÎPS Vladimir.
Surse confidenţiale din cadrul Mitropoliei Moldovei au declarat, însă, pentru ZDG, că Patriarhul şi-a revăzut decizia abia ieri, după ce Mitropolitul Vladimir s-a deplasat, de urgenţă, la Moscova şi a informat Patriarhia, că mai mulţi clerici din sânul Bisricii ruse din Moldova au ameninţat cu separarea de Mitropolia Moldovei în cazul in care pe post de mitropolit va fi adus Episcopul de Edineţ şi Briceni, Nicodim. Pus să aleagă între unitatea Mitropoliei Moldovei şi PS Nicodim, Kirill a renunţat la Nicodim.
Potrivit aceloraşi surse confidenţiale, programiul iniţial al vizitei Patriarhului Kirill la Chişinău prevedea substituirea Mitropolitului Vladimir cu PS Nicodim (ar exista şi o decizie a Sinodului BOR în acest sens). PS Nicodim este unul din discipolii mai vechi ai Patriarhului, pentru care Biserica Rusă are un proiect nou de păstorire în Moldova: asimilarea Mitropoliei Basarabiei prin crearea unei Biserici Autocefale Moldave. Pentru a nu scandaliza lucrurile la Chişinău, ÎPS Vladimir urma să fie transferat la Kiev, pe acelaşi post de mitropolit, în locul ÎPS Vladimir al Kievului şi Ucrainei, care se confruntă de mai multă vreme cu probleme serioase de sănătate. Decizia Moscovei a provocat nemulţumiri la Chişinău. Mai mulţi clerici ai Mitropoliei Moldovei au ameninţat că vor protesta cu retragerea lor şi a parohiilor în care slujesc, dacă în scaunul metropolitan va fi adus PS Nicodim, care s-ar bucura de mai puţină autoritate în mediul clerical decât actualul ÎPS Vladimir, — susţin aceleaşi surse.
Publicat de Ana Cristiuc, 08.10.2011
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”