
Premierul Vlad Filat va pleca într-o vizită oficială în Estonia unde se va afla în perioada 18-20 octombrie.
Prim-ministrul Vlad Filat va fi însoţit în Estonia de ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Valentina Buliga, ministru Educaţiei, Mihai Şleahtiţchi, ministrul Mediului, Gheorghe Şalaru, precum şi alţi oficiali din Guvern.
Vlad Filat se va întâlni cu preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves (foto), omologul său din Riga, Andrus Ansip, şi preşedintele parlamentului estonian, Ene Ergma. De asemenea, şeful Guvernului urmează să viziteze câteva instituţii din capitala Estoniei, cum ar fi Centrul European pentru Parteneriat Estic, Academia de e-Guvernare şi Institutul de Politici Externe.
Potrivit agenţiei estoniene de ştiri ERR News, miniştrii celor două ţări vor semna acorduri bilaterale privind securitatea socială şi colaborarea în domeniul educaţiei şi culturii. Miniştrii apărării şi mediului urmează, la fel, să semnze acorduri de colaborare. Plecarea lui Vlad Filar în Estonia va urma după ce acesta se va întâlni, mâine, la Sankt-Petersbug, cu primi-ministrul Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, cu care va discuta problema preţului la gaze naturale.
Estonia este singura republică din fosta Uniunea Sovietică care a adoptat moneda euro. În acest an, cetăţenii estonieni au putut vota prin internet la alegerile locale, iar deputaţii estonieni a autorizat deja votul on-line şi la alegerile parlamentare.
Publicat de Ana Cristiuc, 17.10.2011
Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit