
Reprezentanţii mediatorilor şi observatorilor implicaţi în reglementarea conflictului transnistrean au salutat propunerea reprezentantului special al preşedinţiei lituaniene în exerciţiu a OSCE pentru conflictele îngheţate, Giedrius Čekuolis, ca prima reuniune oficială să aibă loc la Vilnius, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie curent. Aceştia s-au întrunit vineri, 4 noiembrie într-o şedinţă comună la Chişinău, Republica Moldova fiind reprezentată de vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov, notează Info-Prim Neo, citând un comunicat al Guvernului.
Şedinţa a avut loc în contextul consultărilor pe marginea organizării procesului de negocieri oficiale în formatul „5+2”. Discuţiile s-au axat pe subiecte vizând formularea agendei primei reuniunii oficiale în formatul „5+2”. Interlocutorii şi-au exprimat disponibilitatea de a contribui la elaborarea principiilor generale de desfăşurare a negocierilor, menţionând importanţa organizării primei runde în acest an.
În aceeaşi zi şi prim-ministrul Vlad Filat a avut o întrevedere cu reprezentanţii oficiali ai mediatorilor şi observatorilor în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. El a mulţumit părţilor pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în procesul de negocieri, care, a subliniat premierul, a înregistrat anumite progrese.
„Ne-am fi dorit ca lucrurile să se desfăşoare mult mai rapid, dar, în acelaşi timp, conştientizăm faptul că, pas cu pas, vom reuşi să identificăm o soluţie de rezolvare a diferendului transnistrean, astfel încât această reglementare să fie una durabilă”, a spus premierul.
„Este un proces dificil, dar, pas cu pas, vom contribui la rezolvarea problemelor şi în acest scop vom folosi toate oportunităţile existente”, a afirmat la întrevedere Giedrius Čekuolis.
„Sperăm că după decizia de reluare a negocierilor oficiale în formatul 5+2, vizita partenerilor noştri în Republica Moldova va permite să menţinem un pas dinamic în procesul de reglementare”, a remarcat ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Iurie Leancă, în cadrul altei întrevederi cu reprezentanţii mediatorilor şi observatorilor în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Este vorba despre reprezentanţii din partea OSCE, Rusiei, Ucrainei, UE şi SUA.
La 5 noiembrie, reprezentanţii mediatorilor şi observatorilor în formatul „5+2” efectuează o vizită de documentare la Tiraspol.
Reluarea, după o întrerupere de câţiva ani, a negocierilor oficiale în formatul 5+2 a fost decisă în cadrul consultărilor informale de la Moscova, la 22 septembrie.
Publicat de Ana Cristiuc, 05.11.2011
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii