Omul de sţiinţă, dr. Alexandru Budişteanu în dialog cu Basarabeni.ro
04426a884331a4b09e088e1a03e4c52f.jpg

În cea de a III-a ediţie a proiectului „În 20 ani” avem onoarea să-l prezentăm ca invitat special pe Domnul Dr. Alexandru Budişteanu. Orginar din Basarabia, ne va ilustra trăirile, evenimentele şi intâmplările din istoria Basarabiei de după cel de-al II-lea Război Mondial, din perioada ceauşistă dar si din perioada actuala, lucruri de o semnificaţie nemaipomenită ce deschid o viziune inedită asupra prezentului şi trecutului istoric.

Doctorul Alexandru Budişteanu a fost arhitect-şef al capitalei între 1977 şi 1983, perioadă în care domnul dictator era lovit de entuziasme urbanistice. Acum, domnul Budişteanu se ocupă cu promovarea limbii şi culturii engleze. Este Preşedintele Consiliului Internaţional al Uniunii Vorbitorilor de Limbă Engleză.

Arhitectul Alexandru Budişteanu a izbutit să salveze două biserici de la demolare: capodopera brâncovenească Sfântul Gheorghe şi Sfântul Elefterie Vechi. Este autoru cărţii „Între istorie şi judecata posterităţii”, în dialog cu Flori Bălănescu, a apărut prin grija Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului.

Este un destin dramatic să fii basarabean sau nord-bucovinean – povesteşte Alexandru Budişteanu!”: "Patriotismul meu este dragostea faţă de oamenii şi pământul numit Basarabia-Moldova-România. Un element important şi definitoriu al patriotismului este originea etnică" (p.24).

Alexandru Budişteanu a înfiinţat în 1995 premiul de excelenţă pentru elevii liceului "Ion Creangă" din Bălţi, pe care il acordă personal în fiecre an, liceul în care şi-a desfăşurat şi dumnealui studiile.

Astfel, pentru meritele deosebite în propagarea imaginii României în lume, pentru aporturile strălucite în ştiinţele arhitecturale şi pentru susţinerea acordată în deschiderea Liceului Ion Creangă din Bălţi, domnului Alexandru Budişteanu i-a fost acordat titlul - Doctor Honoris Causa al Universităţi de Stat „Alecu Russo” din Bălţi.

Multe şi incontestabile sunt meritele Domnului Budişteanu, pentru a le afla pe majoritatea dintre ele şi pentru a descoperi părerea dumnealui despre realităţile ce au dominat în 20 de ani spaţiul românesc, urmăriţi cea de-a III-a Ediţie a Proiectului.

Basarabeni.ro aminteşte că prin intermediul proiectului „În 20 de Ani” doreşte să devină un mediator echidistant între societatea civilă şi decidenţi. Doar luminând împreună tainele care se ascund sub praful greu al istoriei, ridicând întrebări şi identificând împreună soluţii, vom fi în stare să demontăm viziunea sumbră asupra viitorului nostru!

 

CV-ul omului de sţiinţă, Alexandru Budişteanu

Născut la 11 august 1928 în comuna Pârliţa, judeţul Bălţi.

1944 se refugiază peste Prut.

1948 – 1955 Absolveşte Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” Bucureşti cu o diplomă în urbanism

1956-1960 doctorat - Institutul de Arhitectură din Moscova în specialitatea amenajarea teritoriului

1960-1967 Lector în cadrul Institutului de Arhitectură “Ion Mincu” Bucureşti

1972-1976 Conferenţiar în cadrul Institutului de Arhitectură “Ion Mincu” Bucureşti

1977-1983 Membru al Consiliului Profesoral al aceluiaşi institut

1965-1966 Prim-vicepreşedinte şi Preşedinte al Comitetului ONU pentru Locuinţe, Construcţii şi Planificare Fizică

1967-1972 Consilier Tehnic Special, Şef de Secţie funcţionar internaţional la Centrul ONU pentru Locuinţe, Construcţii şi Planificare Fizică din New York

1970-1972 Lector la Facultatea de Arhitectură a Universităţii din New York

1977-1983 Arhitect-şef al mun. Bucureşti

1973-1977, 1983-1991 Şeful Centrului Naţional de Sistematizare din cadrul Institutului de Studii şi Cercetări pentru Sistematizare, Locuinţe şi Gospodărie Comunală

1991-2000 Expert al Parlamentului României

2000-2001 Consilier al Ministrului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului din România

1974 şi 1982 Medalia Muncii

2000 Ordinului “Serviciul Credincios” al României în grad de ofiţer

1995 înfiinţează şi decernează anual Premiul „Alexandru Budişteanu” celor doi Premianţi de Onoare ai liceului „Ion Creangă” din Bălţi

Este Preşedinte al Uniunii Vorbitorilor de Limbă Engleză din România

Vorbeşte fluent rusa, engleza, franceza şi spaniola (are certificate de traducător eliberate de Academia Română şi Secretariatul ONU)

Posedă o bogată experienţă internaţională în cadrul diferitelor misiuni şi proiecte în Caraibe, Coasta de Fildeş, Irlanda, Israel, Jamaica, Peru, Senegal, Singapore, SUA, Tanzania, Venezuela

Este inclus în “2000 Outstanding Scholars of the 20th century” şi “Who is Who in the 21st Century” (IBC Cambridge) “The Contemporary Who is Who” (ABI, Raleigh, N.C., USA)

Participant şi sprijinitor activ al activităţii Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”, al muzeului „Memoria