
Se împlinesc astăzi 93 de ani de la unirea Bucovinei cu România. Parte din procesul care a încununat făurirea României Mari, în anul 1918, revenirea Bucovinei la patria mamă, a precedat cu doar 3 zile Marea Adunare Populară de la Alba Iulia, în cadrul căreia și românii transilvăneni s-au alăturat Regatului român.
A sosit ceasul ca Ţările Române dintre Nistru şi Tisa să formeze un singur stat unitar, hotărâm unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României - așa suna declarația de Unire a românilor bucovineni citită exact acum 93 de ani la Cernăuți, în Congresul General al Bucovinei, prin care se consfințea revenirea acestei provincii la patria mamă. Documentul a fost înmânat o zi mai târziu, pe 28 noiembrie 1918, regelui Ferdinand la Iași, care a decis ca momentul să fie celebrat două zile mai târziu, la București, la Palatul Regal. Chiar în momentul sărbătorii a venit vestea Marii Adunări de la Alba Iulia, unde românii ardeleni declaraseră, la rândul lor, unirea cu România.
După 144 de ani de la răpirea acestei provincii de către Imperiul habsburgic, după Pacea de la Kuciuk Kainargi, din anul 1774, Bucovina revine în spațiul românesc din punct de vedere al frontierelor odată cu finalul Primului război mondial.
La numai câteva zile, actul unirii este adus la cunoștința marilor Puteri europene, procesul fiind recunoscut oficial de către toate statele europene prin tratatul de la Saint Germain, câteva luni mai târziu, în anul 1919. Doar 22 de ani a durat însă perioada de pace și prosperitate a bucovinenilor. Provincia a fost ocupată de URSS în urma ultimatumului de la 27 iunie 1940, a revenit un an mai târziu României, care a pierdut-o însă definitiv, în 1944, prin armistițiul semnat la Moscova, pe 12 septembrie.
Publicat de Ana Cristiuc, 28.11.2011
(VIDEO) 11 ani în imagini: Construcția noii clădiri World Trade Center One
DOCUMENTAR: România și Sfântul Scaun - 95 de ani de relații diplomatice
Asasinarea lui Lech Kaczynski
Misterele de la 11 septembrie
(VIDEO) Pamantul este o creatura vie, imagini NASA
Top 10 ţări din lume în care să faci afaceri GALERIE FOTO
Comoară impresionantă descoperită la malul Mării Negre
(VIDEO) Secret dezvăluit de un artist: Harta exploziilor nucleare
A 8-a minune a lumii? Germania a inventat energia cu care va stapani Planeta
(VIDEO) Reclama pentru noul iPhone 5
(VIDEO) Telefoanele cu care Nokia vrea să bată Samsung şi Apple
Mihai Moroșanu – cel care a împiedicat transferarea monumentului lui Ştefan cel Mare