S-au găsit câteva voci care să asemene manifestaţia de la Moscova de sâmbătă cu o eventuală „primăvară arabă” în spaţiul fost sovietic. 

Sunt totuşi câteva detalii care diferenţiază cele două fenomene. În primul rând să ne uităm la cifre: în oraşul Cairo cu 11 milioane de locuitori a fost nevoie de mai multe săptămâni de manifestaţii continue la care au participat mai mult de 100.000 de oameni. Egiptenii au ocupat un spaţiu public simbolic, Piaţa Tahrir. Moscova are tot 11 milioane de locuitori, însă la manifestaţia de sâmbătă au participat aproximativ 30.000 de oameni, în plus demonstraţia ruşilor s-a desfăşurat cu voie de la stăpânire şi într-un spaţiu „de mâna a doua”, insula Bolotnaia. Piaţa Roşie a rămas sub controlul total al forţelor de ordine. Nu în ultimul rând trebuie luat în considerare anotimpul: egiptenii au putut să stea în stradă primăvara, ruşii s-ar putea să aibă probleme cu ocuparea spaţiului public din Moscova pe vreme de iarnă. Maidanul de iarnă de la Kiev constituie o excepţie - este nevoie de mulţi bani şi o logistică aproape militară pentru o „ocupaţie urbană” pe vreme de iarnă. Iar opozanţii de la Moscova nu sunt în acest moment atât de organizaţi.

În acelaşi timp nu este foarte clar cine sunt şi ce vor protestatarii de la Moscova. Cererile lor sunt simple la o primă vedere: anularea alegerilor parlamentare şi organizarea unui nou tur de scrutin. Cereri simple, dar greu de pus în practică. Cei 30.000 de protestatari din oraşul cu 11 milioane de locuitori nu au capacitatea să forţeze îndeplinirea dorinţelor lor. Mai mult, nu este clar cine sunt organizatorii. Pare să fie o grupare amestecată, fără o conducere unică. În realitate singurul partid de opoziţie din Rusia este partidul comuniştilor - restul partidelor din Duma de la Moscova sunt simple anexe ale forţelor din spatele lui Putin. Iar una din principalele supărări ale comuniştilor este că Putin este prea „occidental” pentru gustul lor. Protestul de sâmbătă de la Moscova reprezintă un semnal că nu toţi ruşii sunt de acord cu Putin - atât şi nimic mai mult.

Iar la Chişinău, demonstraţia de protest a comuniştilor are cel puţin un punct comun cu demonstraţia de la Moscova: anotimpul. De asemenea, comuniştii de la Chişinău au cam aceeaşi supărare cu comuniştii de la Moscova: occidentalizarea. Însă comuniştii de la Chişinău au un element propriu: sunt supăraţi că integrarea europeană este făcută de alţii. Nu pot înţelege altfel supărarea lui Iurie Muntean care a acuzat sâmbătă AIE că tot ce a făcut a fost să poată livra pe piaţa UE nişte produse agricole. Din câte îmi amintesc, acelaşi lucru s-a făcut şi pe timpul regimului Voronin, iar cantităţile de produse agricole livrate pe piaţa UE erau impresionante - şi mai mult decât atât, exporturile erau controlate în totalitate de firme aservite comuniştilor. Acesta este motivul pentru care spun că supărarea comuniştilor de la Chişinău este că nu fac ei „integrarea” (a se citi exporturile). Cât despre supărarea lui Voronin că s-au împlinit 20 de ani de când s-a „destrămat măreaţa URSS” nu sunt prea multe de spus. Voronin nu visează de fapt la refacerea URSS, el visează la refacerea stilului de guvernare din vremea URSS care să fie aplicat în Republica Moldova. Şi Voronin a reuşit acest lucru nu cu multă vreme în urmă. Visul lui Voronin ar trebui să fie un avertisment pentru toţi: iarna fostă sovietică se poate întoarce.