Subiectul discuţiei cu Dr. Arhitect Alexandru Budişteanu ajunge la punctul culminant! Nu ezitaţi să descoperiţi în partea a V-a a dialogului  ce semnificaţie are oraşul Bălti pentru protagonistul celei de-a III-a Ediţii a proiectului „În 20 ani”!  Cum a contribuit Dl. Budişteanu la reînfiinţarea liceului  “Ion Creangă” şi cui îi este acordat Premiul de Onoare ce-i poartă numele? Care este legământul D-lui Budişteanu şi cine-i va continua tradiţia? Toate aceste mărturii le puteţi audia doar în continuarea dialogului „În 20 ani” cu Dr. Arhitect Alexandru Budişteanu”!

Ana Cristiuc: Oraşul Bălţi este un loc special pentru Dvs. Acolo aţi obţinut titlul academic de Dr. Honoris Causa al Universităţii “Alecu Russo”, acolo v-aţi implicat în reînfiinţarea liceului Ion Creangă din Bălţi, în acest liceu aveţi o clasă omagială şi de asemenea,  acolo acordaţi anual premii celor mai buni elevi ai acestui liceu. Cum aţi reuşit să faceţi atâtea lucruri frumoase şi care a fost motivaţia Dvs.?

Alexandru Budişteanu: Motivaţia a fost dragostea faţă de oraşul unde mi-am petrecut copilăria şi adolescenţa! Eu am avut norocul să călătoresc practic pe tot globul! Dacă mă întrebaţi unde am fost, atunci îmi vine mai uşor să vă răspund  unde nu am fost! Pot număra pe degete ţările unde nu am fost! Am avut această mare bucurie a vieţii mele, aceea de a călători.

 Pe linia specialităţii mele profesionale, datorită faptului că ştiam limba rusă, am reprezentat România la CAER Apoi ţinând seama că stiam limbile engleză şi spaniolă a apărut posibilitatea de a lucra la ONU. In consecinţă în perioada 1967-1972 am fost arhitect funcţionar internaţional,  în cadrul Secretariatului ONU de la New York, oferind în calitate de Şef de Secţie al Centrului ONU pentru Locuinţe, Construcţii şi Urbanism, asistenţă tehnică ţărilor din Africa şi din cele două Americi - cea de Sud şi Centrală.

Dar, revenind la importanţa oraşului  Bălţi pentru mine – eu nu am uitat nici pentru o clipă de unde am plecat! Eu consider că în viaţa unui om, adolescenţa este o perioadă extrem de importantă. Este perioada când, educat în mod potrivit, te formezi şi devii cetăţean conştient şi de dorit patriot pentru tot restul vieţii. Eu am avut norocul să am de-a face, în afară de părinţii mei, cu oameni remarcabili - mă refer în special la învăţători şi profesori - care mi-au dat o educaţie de bună calitate şi au sădit în mine patriotismul românesc penrtu toată viaţa! Oraşul Bălţi mi-a dăruit amintiri minunate din copilărie şi din adolescenţă. Era un oraş unde mă simţeam bine - eram în oraşul meu, în ţara mea iubită!!! Am o mare şi nemângâiată  durere: aceea că s-a prăbuşit România Mare. Ce păcat că ţara mea, care era atât de mare şi de frumoasă a suferit, aşa cum a suferit şi încă mai suferă!

Eu, ori unde m-aş duce, nu pot să uit oraşul Bălţi. Am trăit patru ani la Moscova, cinci ani la New-York şi mulţi ani în alte locuri, dar pentru mine, Bălţiul în primul rând, urmat de Bucureşti, sunt locuri sfinte! Deşi trăiesc în Bucureşti, nu am aici emoţiile acelea, pe care le simt când merg la Bălţi, deoarece acel oraş este legat de esenţa făpturii mele, de cele mai vechi şi mai profunde amintiri! Acestea rămân pentru eternitate!

Urmăresc permanent tot ce se întâmplă în Basarabia iubită, inclusiv pe site-urile de Internet. Dumneavoastră aţi abordat subiectul “În 20 de ani”. Eu am trăit cu sufletul, tot ce s-a întâmplat în aceşti 20 de ani. Deci mă frământă şi preocupările Dvs!

Referitor la relaţiile mele cu Moldova de peste Prut am o supărare, pe care o exprim şi acum: cum este posibil să nu te poţi abona la nici un fel de publicaţie din Republica. Moldova? Până acum câţiva ani se putea şi acum nu! Mai înainte primeam acasă “Literatura şi Artă”, iar acum trebuie să mi-o trimită un prieten. E oare normal aşa???

Am vorbit cu mulţi factori implicaţi. Concluzia este: “Poşta Română nu se înţelege cu Poşta din Republica Moldova...” Este penibil! Noi vorbim de progres, de apropierea celor două state româneşti şi ne împotmolim într-un abonament?! Vreau, ca cine ne vede şi ne aude să reţină asta: chiar nu este posibil? Cum înainte se putea? De ce nu pot acum să mă abonez la o publicaţie din Republica Moldova? Eu urmăresc tot ce se întâmplă acolo şi vreau să fiu bine informat, pentru că inima şi sufletul meu sunt acolo!

Deci Bălţiul rămâne pentru mine un punct de referinţă până la sfârşitul vieţii. Nu îmi este indiferent ce se întâmplă acolo. Astfel, am suferit că după 1989 nu s-a putut reînfiinţa Liceul “Ion Creangă”. A existato opoziţie a organelor administraţiei locale faţă de această idee. Ei au spus: “ Nu ne trebuie liceul “Ion Creangă”!. Să nu fie ca la români. Preferăm să înfiinţăm licee noi, cum ar fi “Mihai Eminescu”, “B.P. Haşdeu” etc... Şi ştiţi cum a fost totuşi posibilă reînfiinţarea liceului “Ion Creangă”? – Ocolindu-se autorităţile locale şi înfiinţându-se această instituţie de învăţământ, ca Liceu al Universităţii “Alecu Russo”, cu aprobarea directă a Ministerului Educaţiei de la Chişinău. Iar autorităţile locale nu s-au mai putut opune.

In altă ordine de idei, oare era normal ca la Bălţi primul monument creat după război,  lăsând la o parte tancurile şi statuile lui Lenin şi ale soldatului sovietic, să fie bustul lui Taras Şevcenko.? Tot respectul pentru Taras Şevcenko şi pentru ucraineni, dar oare nu exista în primul rând nici un moldovean, ca să nu zic român, de exemplu Ion Creangă sau Mihai Eminescu, demn să se bucure de un monument?  

Totuşi am fost recent acolo şi în anul de graţie 2011, am avut o surpriză extraordinară. Am văzut busturile noi ale lui Mihai Eminescu, Ion Creangă şi al Grigore Vieru în centrul oraţului. Nu mi-a venit să cred! În sfârşit nişte porumbei... nişte vestitori ai unei noi ere!

Iar atunci când a fost, posibil am ajutat în 1995 la reînfiinţarea liceului meu de suflet.. Odată cu renaşterea liceului am reînfiinţat şi ideea de Premiant de Onoare, la care eu ţin foarte mult, pentru că la Bălţi exista această tradiţie, ca elevul care termină anul de învăţământ cu media cea mai mare, să primească titlul de Premiant de Onoare. Eu am reînnodat această tradiţie şi cel în cauză, un tânăr sau o tânără, primeşte o diplomă şi o sumă de bani. Ulterior s-au creat două secţii ale liceului: una reală şi una umanistă, iar acum sunt trei, adăogându-se a treia pentru arte. Astfel, acum, anual acord trei premii, fiecare premiant primind diploma respectivă şi o sumă de 100 euro. Sunt foarte mândru că aceşti copii, cei mai buni dintre cei buni, primesc  premiul, care-mi poartă numele. Eu nu am urmaşi, aşa încât îi consider drept copiii mei. Îi rog şi mă bucur foarte mult că păstrează legătura cu mine! Mă interesează ce au ajuns în viaţă şi în general ce mai fac. Nu întâmplător au fost cei mai buni în liceu,  şi mă bucur să constat că sunt foarte buni în continuare, că au ajuns specialişti de valoare, unii aici, alţii în străinătate. Sunt foarte mândru că am putut să creez această tradiţie, respectiv acest premiu care îmi poartă numele. Cât voi fi în viaţă, acest premiu se va înmâna celor care îl merită. Dar intenţionez să înfiinţez o fundaţie, care după moartea mea să continue această tradiţie şi să o ducă mai departe!

Vedeţi această mulţime de cărţi ce mă înconjoară? Ele sunt promise Bibliotecii de la Universitatea “Alecu Russo”, cu care am relaţii foarte bune. Ele vor fi donate Universităţii de acolo după decesul meu.

Existenţa mea, indiferent pe unde m-a purtat, are ca punct focal şi ca element de plecare oraşul Bălţi. E drept că m-am născut în altă parte, dar nu pot vorbi despre comuna aceea, fiindcă amintirile mele de acolo sunt aproape inexistente.

Bălţiul rămâne pentru mine nucleul meu de bază, de unde am pornit şi care mă va însoţi toată viaţa!