Turcia şi-a dat acordul pentru construirea unui segment al gazoductului South Stream pe sub Marea Neagră, a confirmat miercuri, 28 decembrie, compania rusă Gazprom într-un comunicat transmis Agerpres.
Ministrul turc al energiei, Taner Yildiz, i-a transmis miercuri premierului rus Vladimir Putin o notă a diplomaţiei de la Ankara cu privire la proiectul South Stream, relatează sursa citată.
"Au fost date toate aprobările necesare şi necondiţionate, ce permit realizarea fără obstacole a proiectului gazoductului South Stream prin zona economică exclusivă a Turciei", precizează Gazprom.
Directorul companiei ruse a afirmat că "permisiunea de construire dată de partea turcă este cea mai serioasă confirmare că proiectul va fi construit în strictă conformitate cu graficul, şi anume până la sfârşitul anului 2015".
Gazprom intenţionează să construiască gazoductul South Stream, considerat rival al proiectului european Nabucco, pentru a diversifica traseele de export al gazului natural prin Marea Neagră spre Europa Centrală şi de Sud.
Lungimea tronsonului pe sub Marea Neagră este de 900 de kilometri, la adâncimea maximă de 2000 de metri. Partea terestră este împărţită în două ramuri: una sudică, ce ar urma să treacă prin Grecia şi să ajungă în Italia, şi una nordică, ce ar urma să treacă prin Serbia şi Ungaria şi ar ajunge în Austria. Vicepreşedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev, nu a exclus o modificare a rutei South Stream prin nordul Italiei şi nu prin Austria, ţară care a promovat intens în ultimul timp gazoductul european Nabucco.
Capacitatea proiectată a conductei este 63 de miliarde de metri cubi de gaz anual. Gazoductul ar urma să fie lansat pe 31 decembrie 2015.
Publicat de Ana Cristiuc, 28.12.2011
Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit