Tiraspolul întreprinde acțiuni cu caracter provocator şi care contravin înţelegerilor convenite zilele trecute de către participanţii în formatul de pacificare, anunță marți, 10 ianuarie, un comunicat al Biroului pentru Reintegrare.
Astfel, în dimineaţa zilei de astăzi, la ora 5:30, un grup de militari din contingentul de pacificatori din partea regiunii transnistrene, fără acordul Comandamentului Militar Unit, a reinstalat unilateral două plăci de beton pe carosabil, la postul de pacificatori tripartit nr. 9 (de pe malul stâng).
Mai mult, partea transnistreană a blocat deplasarea observatorilor militari la locul incidentului pentru a constata circumstanţele în care s-a produs cazul dat. Acţiunile părţii transnistrene au fost întreprinse în pofida înţelegerilor anterioare privind neadmiterea acţiunilor unilaterale care vor aduce la tensionarea situaţiei în Zona de Securitate.
În această dimineaţă, la solicitarea reprezentantului Republicii Moldova în Comandamentul Militar Unit, a avut loc o şedinţă pentru elucidarea circumstanţelor pe marginea acestui incident. Pe parcursul zilei de astăzi va fi convocată o şedinţă extraordinară în cadrul Comisiei Unificate de Control, unde vor fi identificate acţiunile necesare de întreprins pentru stabilizarea situaţiei create la postul respectiv de pacificatori.
Biroul pentru Reintegrare a făcut un apel către societatea civilă şi populaţie de a nu da curs provocărilor şi a se abţine de la orice acţiuni, care ar putea destabiliza situaţia. ”Autorităţile vizate şi părţile implicate în procesul de pacificare întreprind măsurile necesare pentru identificarea unei soluţii în acest sens”, se arată în comunicatul Biroului pentru Reintegrare.
Publicat de Ana Cristiuc, 11.01.2012
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii