
Vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov a avut o întrevedere cu Ambasadorul Patricia Flor, responsabil în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei, de Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi relaţii cu presa a Guvernului.
Interlocutorii au discutat despre ultimele evoluţii înregistrate în procesul de soluţionare a problemei transnistrene şi s-au referit la evenimentele ulterioare ce urmează să se desfăşoare în cadrul dosarului transnistrean. Totodată, oficialii s-au expus pe marginea schimbărilor ce au loc în ultimul timp în regiunea transnistreană.
În cursul discuţiilor, vicepremierul Eugen Carpov a informat diplomatul german despre incidentul tragic ce s-a produs la începutul acestui an, care constituie un argument în plus în favoarea transformării misiunii de pacificare în una civilă cu mandat internaţional. Totodată, oficialul moldovean a accentuat necesitatea transformării actualei operaţiuni de pacificare, care reprezintă un obiectiv înscris şi în Programul de activitate al actualului Guvern.
Viceprim-ministrul pentru reintegrare a subliniat importanţa continuării măsurilor de consolidare a încrederii ca element de bază în procesul de reglementare a problemei transnistrene. În acest sens, Eugen Carpov a menţionat că recent Guvernul Republicii Modova a semnat proiectul Acordului de finanţare din partea Uniunii Europene privind Programul "Măsuri de Consolidare a Încrederii". Conform prevederilor acordului respectiv, 13,1 milioane de euro vor fi direcţionaţi din partea Uniunii Europene şi Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare spre proiectele destinate reintegrării ţării, în special, oferirea de asistenţă tehnică, suport în dezvoltarea locală şi consolidarea societăţii civile, proiectelor sociale, de mediu ş.a.
În acelaşi timp, Eugen Carpov a exprimat gratitudine pentru suportul Germaniei în reglementarea conflictului transnistrean, menţionând că participarea Berlinului în procesul de soluţionare a diferendului este una foarte consistentă, amintind în acest sens ponderea Iniţiativei Merkel-Medvedev pentru procesul de reglementare.
La rîndul său, diplomatul german şi-a exprimat îngrijorarea vizavi de tragicul incident din 1 ianuarie curent, care a răpit viaţa tînărului de 18 ani şi a reiterat susţinerea vis-a-vis de iniţierea consultărilor privind modificarea statutului misiunii de pacificare. Oficialul german a sugerat continuarea proiectelor de consolidare a încrederii şi în acest an, acţiuni care duc la apropierea malurilor şi la redresarea problemelor cu care se confruntă cetăţenii. Totodată, Patricia Flor a reconfirmat disponibilitatea Berlinului de a acorda suport şi în continuare pentru soluţionarea definitivă a problemei transnistrene în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
Publicat de Ana Cristiuc, 18.01.2012
Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit