
Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara a început recent desfășurarea unui proiect original și de succes – Ansamblul de dans „Horița”. Cursurile de dansuri populare sunt conduse de un tânăr basarabean talentat, cu un spirit organizatoric bine dezvoltat, Petru Tudoreanu. Primul debut scenic al tinerilor dansatori a avut loc în cadrul unui concurs organizat de Liga Studenților Chimiști din Timișoara, cu ocazia sărbătorii de „Dragobete”, unde fiecare echipă participantă a reprezentat o regiune a României.
Dacă nu știi să dansezi și îți dorești să însușești arta dansului popular, dacă ai îndrăgit tradițiile din Basarabia însă nu ai avut ocazia până acum să faci parte dintr-un grup de oameni care valorifică valorile culturale de acasă și în vestul României, alătur-te și tu Ansamblului de dans „Horița”.
Cursurile sunt gratuite și se desfășoară miercuri – 18:00-20:30 și sâmbătă – 19:00-22:00, în incinta Fundației Județene pentru Tineret Timiș (FITT).
Întrucât cursurile de dans popular au avut succes atât prin numărul mare de participanți, cât și prin impactul care l-a avut asupra publicului din Timișoara, Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara a decis să răspundă solicitărilor din partea iubitorilor de dansuri de societate și să înființeze un modul nou în cadrul căruia se vor studia și alte genuri de dans, precum: vals clasic, tango. Acest modul este creat special pentru începători, iar figurile studiate vor fi ușor asimilate și aplicate în practică la diferite activități. Însă, la aceste cursuri, se pot prezenta și dansatori avansați. Instructoare va fi o tânără basarabeancă cu pregătire specială, Mocanu Victoria. Cursurile se vor desfășura începând din 4 martie, în fiecare duminică, de la ora 17:30 – 20:30, în incinta FITT.
Așteptăm cu drag toți doritorii de a se înscrie.
Publicat de Irina Bîstriţchi, 27.02.2012
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”