
„Sunt mulțumit că această criză a luat sfârșit. Moldova are nevoie de stabilitate pentru a se relansa pe drumul democraţiei, la fel cum are nevoie de a relansa economia şi pacea socială. Deci, alegerea domnului Nicolae Timofti este o noutate bună. Dar mai ramâne mult de lucru”. Declarația aparține președintelui Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, lansată în cadrul unui interviu realizat de ziaristul independent moldovean acreditat la Consiliul Europei, Gheorghe Bobeica.
Buquicchio a subliniat că impasul politic legat de alegerea șefului statului s-ar putea repeta. „Noi am cooperat cu Moldova în cadrul acestei crizei ce dureaza de aproape trei ani, şi noi am susţinut tot timpul că va fi nevoie de revizuit Constituţia Moldovei. Şi anume în procedura de alegere a Preşedintelui ţării. Acest lucru este foarte important pentru că aceeaşi situaţie ar putea sa se prezinte peste un anumit timp, la următoarele alegeri. Deci va fi nevoie ca regulile privind alegerea Preşedintelui să fie înscrise în Constituţie, să se facă modificările necesare pentru a facilta şi a evita acest gen de probleme”, declară oficialul european.
Acesta a amintit că Comisia de la Veneția a lucrat asupra Constituţiei Moldovei de la mijlocul anilor 1990, dar pe parcurusul anilor, s-a dovedit ca totuşi Constituţia trebuie revizuită.
UNIMEDIA precizează că autoritățile de la Chișinău au solicitat în repetate rânduri opinia Comisiei de la Veneția privind procedura de alegere a șefului statului. S-a întâmplat în primăvara 2010, când aceasta a recomandat dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate, dar și recent, după ce a fost sesizată de Curtea Constituțională. Instituția europeană a sugerat că cea mai bună soluție de depășire a crizei ar fi modificarea Constituției R. Moldova.
Publicat de Ana Cristiuc, 20.03.2012
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii