
Problema transnistreană a fost una dintre principalele teme de discuţii care au avut loc la Moscova marţi, între România şi Rusia.
România salută evoluţiile recente în reglementarea problemei transnistrene, exprimându-şi speranţa că runda formatului “5+2″ din aprilie va înregistra progrese. Secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut marţi, la Moscova, consultări cu Vladimir Titov, adjunct al ministrului afacerilor externe al Federaţiei Ruse. Bogdan Aurescu a evidenţiat faptul că o soluţie a conflictului trebuie să respecte integritatea teritorială a R. Moldova, aspect împărtăşit de omologul rus. Cei doi demnitari au convenit continuarea consultărilor bilaterale iniţiate anul trecut, la Bucureşti, privind problematica transnistreană.
Dimensiunea bilaterală a agendei a fost completată cu un schimb de opinii asupra relaţiilor UE-Rusia şi NATO-Rusia, a evoluţiilor în plan regional şi internaţional, o atenţie specială fiind acordată regiunii Mării Negre şi Vecinătăţii Estice, inclusiv stadiului actual şi perspectivelor de soluţionare a conflictului transnistrean şi regiunii Balcanilor de Vest. A fost convenită impulsionarea dialogului şi cooperării sectoriale pe linia ministerelor afacerilor externe, prin organizarea de consultări regulate şi întâlniri interdepartamentale la Bucureşti şi Moscova, pe subiecte de interes pentru ambele părţi referitoare la dinamica bilaterală, regională, europeană şi internaţională.
S-au abordat, de asemenea, teme de interes privind problematica europeană din perspectiva relaţiilor UE-Rusia, în particular regimul de vize, precum şi de pe agenda Consiliului NATO-Rusia, inclusiv privind apărarea antirachetă. Bogdan Aurescu a prezentat stadiul proiectului româno-american privind apărarea antirachetă, inclusiv în context NATO, şi a subliniat că România susţine realizarea unei înţelegeri NATO-Rusia în domeniu, în conformitate cu cele decise la Summit-ul de la Lisabona, în 2010. A arătat că România este în favoarea creării unui parteneriat real NATO-Rusia în conformitate cu interesele ambelor părţi.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 28.03.2012
Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit