
Procuraturile teritoriale vor contesta deciziile ilegale, adoptate de către unele administraţii publice locale privind arborarea steagurilor roş-albastre.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, în rezultatul investigaţiilor efectuate de procuraturile teritoriale s-a constatat că, la indicaţia unor partide politice, în baza deciziilor administraţiei publice locale, pe instituţiile de stat din municipiul Bălţi şi alte localităţi din nordul şi sudul republicii, au fost arborate mai multe steaguri roş-albastre.
Aceste acţiuni sînt calificate de procurori drept profanare a Drapelului de Stat al Republicii Moldova, care contravin Constituţiei Republicii Moldova, Legii privind Drapelul de Stat, altor legi şi urmează a fi supuse răspunderii penale în baza prevederilor articolului 347 din Codul Penal, "Profanarea simbolurilor naţional-statale", sau articolului 322 din Codul Contravenţional "Încălcarea modului de folosire a simbolurilor de stat".
În opinia istoricilor, drapelul bicolor pe care exponenţii unor formaţiuni politice îl atribuie domnitorului Ştefan cel Mare nu a existat niciodată. Potrivit istoricilor şi specialiştilor în heraldică, bicolorul promovat de unele partide politice, ar aparţine Imperiului Otoman. "Bicolorul roş-albastru sînt culorile acordate de către sultanul turc Ţării Moldovei pentru a fi utilizate de către unităţile militare, în cadrul flotei militare a Moldovei", spune vicepreşedintele Societăţii de Heraldică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, Silviu Tabac, notează MOLDPRES.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 30.03.2012
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”