Mergeam ieri într-un microbuz şi nu am putut să nu aud discursul unui tânăr rus care vorbea non-stop.

Avea o voce sobră, ceea ce transmitea că spune lucruri foarte importante pentru el, chiar dacă sobrietatea făcea parte din flirtul lui cu o domnişoară. Tânărul rus era îngrijorat că moldovenii nu mai învaţă limba rusă. Şi nu doar că nu o mai învaţă - unii chiar nu o ştiu.

Într-adevăr, sunt mulţi adolescenţi care nu-s interesaţi de limba rusă şi nu o ştiu. Cunosc în schimb foarte bine engleza sau franceza. În sud-estul Moldovei, de exemplu, foarte mulţi ştiu limba urcraineană, un lucru absolut normal, pentru că majoritatea au văzut mai des Odesa decât Chişinăul.

Eu mă bucur că ştiu rusa şi repet un lucru banal spus de mii de ori: e bine să ştii cât mai multe limbi. Dar nu mi se pare că e normal ca un rus care stă în Moldova să nu cunoască româna. Nu mi se pare normal ca la poştă sau în magazine să mi se răspundă în rusă, deşi eu întreb în română.

În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult despre bilingvism în R. Moldova. În special ruşii sunt adepţii bilingvismului. Aici apare însă un paradox. Majoritatea celor care promovează bilingvismul nu ştiu româna. De fapt, bilingvismul pentru ei înseamnă să ştii rusa. Limba rusă să fie două limbi sau o limbă şi jumătate?

În Sankea, un roman bun de-al lui Zahar Prilepin - un romancier rus din noul val literar rusesc -, apărut recent la Editura „Cartier”, personajul principal, Saşa Tişin, aflându-se în Riga, e iritat că nu aude rusa, ci mai mult letona. Lui Saşa Tişin i s-ar fi părut normal ca în Letonia să audă limba rusă ca în Moscova sau măcar ca în satele ruseşti abandonate în păduri. M-a mirat această atitudine, chiar dacă e vorba de gândurile unui personaj, nu neapărat ale autorului.

Pe cei care vorbesc despre bilingvism şi ştiu doar rusa, i-aş ruga să consulte dicţionarul. Dacă după consultarea dicţionarului rămân adepţi ai bilingvismului, să înveţe limba română. Rusa e doar o limbă, nicidecum două.