
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, va efectua vineri o vizită oficială în Republica Moldova, la invitaţia omologului său Vitalie Marinuţa. În cadrul convorbirilor oficiale, cei doi miniştri vor aborda teme referitoare la relaţiile militare bilaterale, la pregătirea şi instruirea personalului, precum şi aspecte privind situaţia regională, informează un comunicat de presă dat publicităţii de MApN.
La finalul întâlnirii, miniştrii vor semna, la sediul Ministerului Apărării de la Chişinău, acordul interguvernamental bilateral privind cooperarea în domeniul militar. Programul vizitei ministrului român al Apărării mai cuprinde primiri la preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi la primul-ministru Vlad Filat.
Ministrul Gabriel Oprea va depune o coroană de flori la Monumentul domnitorului Ştefan cel Mare din Chişinău şi va vizita Cimitirul ostaşilor români din localitatea Călăraşi, unde va fi organizată o ceremonie de depunere de flori în memoria eroilor români căzuţi la datorie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 20.04.2012
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii