
Portrete ale lui Stalin vor apărea pe autobuzele din 40 de oraşe ruseşti şi din Comunitatea Statelor Independente (CSI), odată cu apropierea Zilei Victoriei, în pofida tuturor dovezilor privind nenumăratele crime împotriva umanităţii comise de acesta.
Autorul iniţiativei "Autobuzele Victoriei", Viktor Loghinov, a declarat joi că mişcarea a cunoscut anul acesta cel mai mare interes, tot mai multe oraşe dorind să participe, informează mediafax.ro cu referire la Russia Today, în pagina electronică. Astfel de proiecte s-au desfăşurat în diferite oraşe din Rusia în 2010 şi 2011.
În acest an, şi-au anunţat participarea activişti din Moscova, Sankt Petersburg, Volvograd, Kursk şi alte oraşe. Din cadrul CSI, acest proiect a primit suportul activiştilor din Kiev, Minsk, Tallinn şi Riga.
Organizatorii au declarat că acest proiect este o tentativă de a împiedica falsificarea istoriei şi un tribut adus eroilor care au luptat sub comanda lui Stalin în al Doilea Război Mondial.
Autorităţile din Moscova au condamnat în 2011 această iniţiativă şi speră să o împiedice în acest an, la fel ca şi autorităţile din Riga şi Tallinn.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 20.04.2012
Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit