
Primul viceprim-ministru interimar, Dmitri Rogozin, este principalul candidat pentru conducerea Ministerului Apărării în guvernul Medvedev, scrie Forbes Russia, referindu-se la surse oficiale din guvern. Potrivit acestora, actualul ministru al Apărării, Anatoli Serdiukov ar putea părăsi postul.
Rogozin l-ar putea înlocui pe Anatoli Serdiukov la funcția de ministru al Apărării al Federației Ruse, menţinând totodată fotoliul de vicepremier responsabil pentru Complexul militar-industrial. Cumularea a două funcții îi va ajuta la rezolvarea problemei încheierii contractelor în domeniul apărării cu care se confruntă în prezent Federația Rusă, informează publicația Forbes Russia.
Reprezentanții aparatului lui Rogozin au refuzat să comenteze informația. Nici oficialul rus nu a dorit să facă comentarii. Secretarul de presă al preşedintelui Rusiei, Natalia Timakova, a declarat că lista noului cabinet de miniștri va fi făcut publica marți la 15 mai.
Ministrul Apărării și ceilalți oficiali din structurile de forță sunt numiți de preşedinte, iar Rogozin este omul lui Putin, menționează sursa. Dacă acesta va combina două funcții, el ar putea deveni subalternul atât al lui Putin cât şi al lui Medvedev.
Precizăm că fostul președinte al țării, Dmitrii Medvedev, l-a numit pe Rogozin reprezentant special al șefului statului pentru Transnistria.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 14.05.2012
Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit