Mass-media şi opinia publică autohtonă sunt în ultimul timp cuprinse de păreri că toată bătălia ideologică a panglicilor este una inutilă şi absurdă, una care nu reprezintă principala problemă a societăţii contemporane din R. Moldova.

Ţara este cuprinsă de o avalanşă a corupţiei şi exodului de populaţie, industria este aproape la pământ, iar reformele rămân prăfuite undeva prin buzunarele sacourilor în care erau îmbrăcaţi cu un an în urmă parlamentarii. O bună parte a populaţiei este de părerea că, în loc să lupte cu adevăratele probleme, societatea civilă (dacă aceasta în genere există) luptă cu panglicile „Sf. Gheorghe” sau invers, cu tricolorurile. Aş fi şi eu de acord cu această părere, avem probleme mult mai urgente de rezolvat. Însă să nu uităm cine a introdus cultul panglicii „Sf. Gheorghe” în toate republicile ex-sovietice şi ce scopuri urmăreşte această mişcare. Chiar dacă victoria în cel de-al Doilea Război Mondial aparţine unui număr mare de ţări, aflate la acea vreme în componenţa URSS, ni se creează impresia că doar Rusia merită aplauzele, faima şi buchetele de flori. Să vezi că veteranii moldoveni, ucraineni, georgieni ş.a.m.d. sunt în primul rând sovietici, adică ruşi.

Ţarul Putin s-a reinstaurat pe tronul de la Kremlin şi toată lumea ştie ce planuri are acesta referitor la fostele teritorii vasale, printre care şi R. Moldova. Marketologii şi specialiştii în reclamă ştiu cât de bine lucrează simbolurile publicitare pentru a mutila conştiinţe sociale, iar panglica „Sf. Gheorghe”, introdusă în cultura consumatorului de mai puţin de un deceniu, este un simbol cât se poate de bine definit al expansiunii ruseşti. Nu veteranii, ci panglica negru-oranj a devenit principala omagiată a datei de 9 mai. Numeroasele sindrofii organizate cu această ocazie în mai toate republicile ex-sovietice, la o analiză lucidă, nu au nici în clin, nici în mânecă cu veteranii celui de-al Doilea Război Mondial. Veteranii sunt amăgiţi an de an, pe data de 9 mai, cu o bucată de cârnaţi şi un pahar de rachiu (100 gramm frontovîh). Restul anului veteranul rămâne uitat de toată lumea cu pensia lui mizeră de câteva sute de lei, hrivne sau ruble. În tot spaţiul ex-sovietic veteranul a rămas doar un simbol util, folosit până la eroziune totală o dată pe an drept mecanism de manipulare emoţional-patriotică. Ştim bine din ce parte a lumii este dirijat acest mecanism monstruos. Şi în timp ce veteranii se sting uitaţi de toată lumea, apare o generaţie tânără zombată, care nu dă doi bani pe sănătatea acelui veteran şi este gata să-l calce cu jeep-ul la zebră, jeep pe care şi-a lipit cu mândrie un abţibild cu inscripţia „Na Berlin”. Astfel de specimene se dau de obicei drept cele mai „patriotice” şi antifasciste, însă dacă cobori la nivelul lor de intelect, situat undeva lângă ţeava de eşapament a aceluiaşi jeep, s-ar putea să te bată cu argumente.

P.S. De nenumărate ori îmi amintesc de străbunelul Hariton, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial. În fiecare an de 9 mai îşi punea în piept medaliile şi pleca la paradă. Însă nu era bucuros. Era cea mai tristă zi din an pentru el. Pentru că de fiecare dată îi amintea de ororile războiului, orori pe care nu a dorit să mi le povestească niciodată. Panglica „Sf. Gheorghe” a fost introdusă în momentul în care el plecase în lumea celor drepţi. Sunt sigur că nu avea s-o accepte. Nici eu nu accept astăzi gloate alcoolizate care sărbătoresc şi se mândresc cu măcelul a milioane de oameni.