
Mai mult de jumătate din populaţia Găgăuziei s-a prezentat la urnele de vot, în cadrul alegerilor parlamentare, care s-au desfăşurat ieri. Cea mai slabă prezenţă s-a înregistrat în oraşe, în timp ce alegătorii din zonele rurale au fost mai activi.
Cel de-al doilea tur al scrutinului pentru Adunarea Populară ar putea avea loc pe 23 septembrie. Şi asta pentru că majoritatea candidaţilor din cei 163 de concurenţi pentru unul dintre cele 35 de locuri în legislativ, nu au obţinut peste 50 la sută din sufragii.
Pentru aceste alegeri au fost tipărite peste 110 mii de buletine de vot în limbile română, rusă şi găgăuză. Plebiscitul va costa autorităţile locale peste 1,7 milioane de lei.
Potrivit preşedintelui CEC a Găgăziei, Svetlana Mironov, cea mai frecventă fraudă în cadrul scrutinului a fost agitaţia electorală.
Publicat de Octavian Balan, 10.09.2012
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”