
Mii de oameni au mărşăluit astăzi la Bucureşti, pentru unirea Basarabiei cu România. Manifestanţii s-au adunat din toată ţara, în Piaţa Victoria.
La Marşul Unirii au participat şi tineri din Republica Moldova, care au trecut Prutul astăzi dimineaţă.
Mitingul urmăreşte sensibilizarea clasei politice româneşti și prezentarea unui "Pact pentru Basarabia". Documentul prevede reîntregirea naţională şi va fi dat spre semnare tuturor candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 noiembrie.
Manifestanţii au mărşăluit pe Calea Victoriei şi au interpretat cântece patriotice. Unii erau îmbrăcaţi în costume populare, dar majoritatea au purtat haine în culorile tricolorului.
S-au oprit în Piaţa Operei, unde au citit "Memorandumul pentru Reîntregirea Neamului". Manifestanţii au scandat lozinci unioniste, printre care "România nu uita/ Basarabia este a ta!" şi "Trăiască! Trăiască! Trăiască şi-nflorească! Moldova, Ardealul și Ţara Românească".


După o oprire de câteva minute în faţa Cercului Militar Naţional, unde au cântat imnul naţional al României, manifestanţii au mărşăluit şi pe Bulevardul Regina Elisabeta, spre parcul Cișmigiu. Mai multe persoane publice au anunţat că susțin acest marș. Printre ele se numără actorii Alexandru Arșinel, Stela Popescu și cântăreţul de muzică populară Gheorghe Turda. Marşul de la Bucureşti a fost organizat după manifestări unioniste similare petrecute în Republica Moldova. Spre deosebire de acest eveniment desfăşurat paşnic, marşurile din stânga Prutului n-au fost lipsite de incidente. Protestul din 22 iulie de la Cahul a degenerat în acte de violenţă, după ce Liga Tineretului Rus și simpatizanţii partidului "Patrioţii Moldovei" i-au îmbrâncit pe manifestanţi.


Pe 5 august, Marşul Unirii de la Bălţi a degenerat în violenţe după intervenţia contramanifestanţilor care reprezentau mai multe partide de orientare de stânga. Aceştia au aruncat cu pietre, ouă şi roşii. În urma altercaţiilor, au fost răniţi un reporter Jurnal TV şi un poliţist. După intentarea mai multor dosare penale la Bălţi, marşul din 16 septembrie organizat la Chişinău a avut loc fără incidente.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 22.10.2012
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii