Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti lansează campania Adoptă un Boboc
6dfac7128bafa789ad5e15fda8da9e6e.jpg

Campanie lansată de Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti

Scop: informarea şi consilierea tinerilor români basarabeni in legatură cu metodele si procedurile necesare odată admişi la studii în Bucureşti

Fiecare dintre voluntarii Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Bucureşti s-a confruntat cu greutăţi din cauza lipsei de informaţii în legătură cu admiterea la liceu sau la facultate, procesul de studiu şi mediul academic, în momentul în care a venit la studii în România. Cu toţii am simţit acut lipsa unui sfat sau pur şi simplu lipsa unui cuvânt bun.

Astfel, voluntarii OSB Bucureşti îşi asumă responsabilitatea de a contacta fiecare student sau elev admis la studii, pentru a-îi ajuta cu toate informaţiile, începând cu actele necesare pentru depunerea dosarelor de studii, eliberarea vizelor, specificul universităţii, liceului la care urmează să studieze, despre condiţiile de cazare, programele de studiu, activităţile extracurriculare. Deasemenea viitorii studenţi şi elevi vor avea parte de vizite prin oraş şi prin edificiile centrale ale oraşului Bucureşti.

,,Suntem o echipă de tineri ca tine. Ştim ce vrem şi mai ales ce putem. Eşti boboc sau senior, student sau elev, la stat sau la privat, puţin contează. Te-aşteptăm!“