
Pentru prelucrarea datelor de la Recensământul populației, care a avut loc acum un an, ar mai fi nevoie de 15,2 milioane de lei. Despre acest lucru a anunțat directorul adjunct al Biroului Naționalde Statistică, Vitalie Vâlcov, la ședința Comisiei Naționale pentru Recensământul Populației și al Locuințelor, unde a fost prezent și premierul, scrie timpul.md.
„Conform planului recensământului, urmează prelucrarea automatizată a informației, crearea bazei de date, analiza și validarea datelor și, în final, elaborarea totalurilor recensământului populației și al locuințelor. Mai avem la dispoziție 15 luni”, a precizat Vitalie Vâlcov.
Directorul adjunct al BNS a mai anunțat că, din cauza lipsei mijloacelor financiare, nu s-a reușit achiziționarea sistemului automatizat informațional, necesar la prelucrarea datelor colectate. În total, ar fi nevoie de încă 15,2 milioane de lei.
La rândul său, premierul a solicitat ca Biroul Național de Statistică să-și mobilizeze toate eforturile pentru finalizarea procesării chestionarelor de la recensământ și să vină cu un plan în acest context.
„Vreau să fie prezentat un plan de acțiuni, cu date și perioade exacte, cu resursele financiare necesare – acțiuni clar etapizate. De asemenea, trebuie să fie create condiții adecvate de păstrare a dosarelor și, nu în ultimul rând, asigurată securizarea procesului de prelucrare a datelor”, a subliniat Chiril Gaburici.
Recensământul populației și locuințelor a avut loc în perioada 12-25 mai 2014. Directorul BNS, Lucia Spoială, a declarat că pentru desfășurarea Recensământului 2014 vor fi cheltuiți în jur de 89 de milioane de lei. Pentru tipărirea chestionarelor statul a cheltuit peste două milioane de lei, iar pentru Campania de informare a cetățenilor înainte de Recensământ s-au mai alocat 1,4 milioane de lei. De asemenea, achiziționarea echipamentului recenzorilor – aproximativ 800 mii de lei.
Publicat de Dumitru Pelin, 23.05.2015
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”