
Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili, numit guvernator al regiunii Odesa, a dezvăluit cum a ajuns să fie numit în această funcție de către președintele ucrainean Petro Poroșenko.
Potrivit lui Saakașvili, din momentul în care a fost numit consilier al lui Poroșenko, el întotdeauna i-a spus liderului de la Kiev că „Odesa are nevoie de un guvernator bun”.
„Știam că aici există corupție, că cetățenii au multe probleme. I-am spus că e nevoie de un guvernator bun, am căutat și am propus diferite candidaturi, până ce președintele mi-a propus ca eu să ocup această funcție”, a dezvăluit Saakașvili, într-o primă conferință de presă în noua sa funcție.
Fostul președinte georgian a spus că regiunea pe care o va conduce are un „potențial extraordinar de dezvoltare”, care trebuie folosit în mod inteligent, pentru a face din Odesa o regiune așa cum își doresc cetățenii.
„Cea mai mare problemă aici este lupta cu corupția în domeniul vamal. Aici este vorba despre sume enorme de bani. Dacă ei vor ajunge în buget, Odesa poate deveni o regiune minunată. Întotdeauna m-a durut sufletul să văd ce se întâmplă în Odesa, aici unde există un potențial uriaș”, a subliniat Mihail Saakașvili.
Deși este un oraș majoritar rusofon, Odesa a reușit deocamdată să reziste presiunilor separatiste ce au condus la conflictul armat din estul Ucrainei, dar situația din această localitate este în prezent tensionată, unele organizații pro-ucrainene fiind vizate în ultimele luni de atentate cu bombă. Anul trecut, pe data de 2 mai, orașul Odesa a fost scena unei tragedii care a costat viața a 48 de persoane, majoritatea proruși care au murit într-un incendiu declanșat într-o clădire unde s-au refugiat după ce s-au confruntat cu simpatizanți ai guvernului ucrainean.
Deja criticată de Moscova, numirea lui Saakașvili în acest post este a doua funcție importantă pe care fostul președinte georgian o primește în statul ucrainean, după ce în luna februarie a fost numit consilier al președintelui ucrainean Poroșenko, poziție din care a condus Consiliul consultativ internațional pentru reforme, organism însărcinat cu elaborarea de propuneri pentru implementarea reformelor economice în Ucraina.
Mihail Saakaşvili, un avocat care a studiat în Statele Unite, a fost preşedinte al Georgiei în perioada 2004-2013. El a venit la putere în Gerogia în urma „revoluţiei trandafirilor”, o mobilizare populară care a dus la îndepărtarea de la putere a fostului preşedinte şi ministru sovietic de Externe Eduard Şevarnadze şi a conferit acestei ţări din Caucaz o perspectivă prooccidentală, europeană şi atlantică, dar popularitatea sa s-a erodat în timp, din cauza unor acuzaţii de abatere de la normele democratice, dificultăţilor economice şi războiului cu Rusia din 2008.
Petro Poroşenko a numit deja străini în posturi de conducere în Ucraina. Americanca Natalie Jaresko, cofondatoare şi directoarea fondului de investiţii Horizon Capital, şi lituanianul Aivaras Abromavicius, directorul fondului de investiţii suedez East Capital, au fost numiţi, în decembrie 2014, în funcţiile strategice de ministru al Finanţelor şi, respectiv, al Economiei după ce au fost naturalizaţi printr-un decret special semnat de Petro Poroşenko.
Publicat de Octavian Balan, 03.06.2015
Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit