
Mitingul care va avea loc astăzi, între orele 10.00 şi 17.00, va închide, temporar, mai multe porţiuni de străzi din centrul capitalei.
Potrivit poliţiştilor, acesta va începe în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), după care se va transforma într-un marş şi va porni din PMAN până la sensul giratoriu din Piaţa „Dimitrie Cantemir”, cu retur pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt până în PMAN.
Poliţia solictă atât participanților la miting, cât şi cetăţenilor să manifeste înţelegere faţă de măsurile de ordine şi siguranţă publică, să se conformeze indicaţiilor forţelor de ordine.
În timpul cât manifestanţii vor circula pe aceste străzi, traficul va fi redirecţionat. De asemenea, inspectorii de patrulare susţin că şoferii şi-ar putea parca maşinile pe strada Columna, tronsonul între străzile Mitropolit Bănulescu-Bodoni şi Puşkin; parcarea de la Circ; pe bulevardul Renaşterii până la strada Tudor Vladimirescu; parcările de pe strada Calea Moşilor; parcarea de pe strada Pan Halipa, dar şi sub podul de pe şoseaua Hânceşti.
Publicat de Octavian Balan, 07.06.2015
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”