
Primarul de Chișinău, Dorin Chirtoacă, susține că Platforma civică Demnitate și Adevăr nu s-ar bucura de o susținere atât de mare din partea oamenilor dacă s-ar afla cine stă în spatele acesteia. Potrivit lui, printre fruntași se numără persoane cu trecut dubios, care anterior i-au susținut pe cei împotriva cărora protestează astăzi.
„Viorel Țopa are luate milioane de euro credite de la Banca de Economii pe care nici până astăzi nu le-a întors. Tot el a fost implicat în chestiunea cu Victoriabank și pentru asta este condamnat penal. Este un infractor. O bună parte dintre cei care se găseau astăzi pe scenă au votat pentru Voronin la 4 aprilie 2005. Vasile Năstase împreună cu Iurie Roșva și Vladimir Voronin au intrat în sediile AntenaC și EuroTV în anii 2005 - 2006. I-au dat afară pe jurnaliști. Au făcut după aceea propagandă ani de zile. Ei pe noi să ne salveze astăzi de mafie și oligarhi? Sergiu Mocanu care a fost consilier pe probleme speciale al lui Vladimir Voronin, dânsul este salvatorul națiunii? Analiști politici care până nu de mult i-au ridicat în slăvi pe Filat și alții, ei o să ne salveze și o să ne facă dreptate? Pe naiba. Niciodată”, a declarat Chirtoacă.
Menționăm că reacția liberalilor a venit ca urmare a acuzațiilor de trădare ce le-au fost aduse de participanții la protestul organizat de Platforma DA. Potrivit lor, prin evenimentul organizat în PMAN, liberalii au vrut să distorsioneze mesajele Platformei civice.
Publicat de Octavian Balan, 08.06.2015
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii