
Dacă FIFA îi va retrage Rusiei turneul final, Anglia ar putea fi gazda CM 2018. „Suntem pregătiţi în orice clipă”, a declarat premierul britanic Cameron. Iar locul Qatarului ar fi luat de americani în 2022.
Cei care conduc lumea, liderii puterilor G7, SUA, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Japonia şi Canada, şi-au dat întâlnire într-o mică localitate din Alpii bavarezi, Kruen. Şi principalele subiecte au fost iarăşi Putin şi războiul din Ucraina, provocat de separatiştii ruşi susţinuţi de Moscova.
Potrivit cotidianului spaniol „As”, fotbalul ar putea fi o armă împotriva Kremlinului. G7 ar plănui să forţeze mutarea Mondialului rus. Sau, dacă FIFA nu va schimba gazda CM 2018, atunci ţările importante să boicoteze turneul final! „Ştiu că există o manevră internaţională de a lovi Rusia peste trei ani, la Mondial”, a declarat Putin de curând.
Această presiune creată de G7 se leagă şi cu ultima declaraţie de la Zurich. Domenico Scala, preşedintele Comisiei de Audit FIFA, a dezvăluit săptămânalului elveţian „Sonntags Zeitung”: „Dacă se dovedeşte corupţia, cumpărarea voturilor, Rusia poate pierde competiţia din 2018. La fel, Qatarul, în 2022”.
Imediat, premierul britanic David Cameron a anunţat: „Suntem pregătiţi în orice clipă pentru viitorul Mondial”. Iar patru ani mai târziu, SUA ar înlocui Qatarul. La alegerile din 2 decembrie 2010, englezii au ieşit din primul tur pentru CM 2018. În timp ce americanii au pierdut duelul cu micul stat din Golf la limită, în turul 4, ultimul. Scor 8-14!
„Sunday Times”, săptămânal din Johannesburg, susţine că Sepp Blatter ştia de acel transfer de 10 milioane de dolari intermediat de FIFA în 2008 pentru Jack Warner: „A avut el însuşi un acord cu preşedintele sud-african Mbeki”. Acea sumă ar fi fost mita Africii de Sud în schimbul voturilor din CONCACAF pentru a organiza CM 2010. Banii i-ar fi primit Jack Warner, vicepreşedintele FIFA şi şeful Confederaţiei nord-americane la acea vreme.
Diego Maradona și-a continuat tirul la adresa președintele demisionar al FIFA. „Blatter a renunțat de frica anchetei FBI și a poliției elvețiene, se teme să nu-l aresteze. Dacă va fi ales Prințul Ali, eu aș putea deveni vicepreședinte și promit să fac curățenie”, a declarat argentinianul. Care l-a criticat și pe șeful de la UEFA: „Platini mi-a mărturisit la Dubai că a aranjat 167 de meciuri”. Diego a revenit însă și a spus că „adevărul e altul, nu l-am acuzat că a făcut blaturi”.
Jose Mourinho a afirmat în „Daily Mail” că ancheta FIFA din 2012, pentru antrenorul anului, a fost trucată. „Am fost printre cei trei finalişti şi, într-un final, mi s-a spus că am terminat pe locul 2, la câteva voturi după Del Bosque. Nu m-am supărat”, a mărturisit portughezul, atunci pe banca lui Real. „Apoi, mai mulţi tehnicieni s-au plâns că li s-au schimbat voturile. Din acel moment, am fost sigur că s-a petrecut ceva necurat”.
Publicat de Octavian Balan, 09.06.2015
Mercedes-Benz lansează cel mai performant şi mai rapid E-Class vreodată! E63-ul AMG S care prinde suta în 3.4 secunde
Organizatorii Jocurilor Olimpice 2016 vor oferi sportivilor şi turiştilor substanţe împotriva insectelor
Francezii au stabilit aseară un record la UEFA EURO! Meciul Franța-Islanda s-a terminat cu 5-2
EURO 2016: Sărbătoare în Islanda după victoria
EURO 2016: Italia a învins Spania cu un scor de 2-0 și joacă în „sferturi” cu Germania
(FOTO) Noul Audi Q7 s-a ales cu un pachet de tuning de la ABT!
Prilej de bucurie în Ingolstadt. Audi lansează noua generaţie a lui A4!
(VIDEO) BMW îţi face o incursiune în cel mai nou Seria 7 Individual!
Misiune IMPOSIBILĂ pentru FC Milsami și FC Saxan. Vezi adversarii echipelor nostre în Champions League și Europa League
(VIDEO) BMW Seria 2 Coupe, reflecție în Oglindă
Brabus a modificat si noua limuzina Mercedes-Maybach S600!
Designerii individuali deja isi imagineaza cum ar arata un eventual BMW M7 si Seria 7 Touring