
O grupare criminală specializată în traficul de ovule umane a fost deconspirată de polițiștii moldoveni.
Membrii grupării racolau tinere, cu vârsta de până la 27 de ani, blonde și cu ochi albaștri, din familii social-vulnerabile și care au avut anterior cel puțin o naștere, și le transportau în Turcia, iar mai apoi în Ciprul de nord pentru prelevare de ovule.
Tinerele erau informate despre scopul călătoriei lor, dar nu li se comunicau și toate pericolele care reies din acțiunile lor, dar și despre caracterul ilegal al acestora. Pentru ovulele donate, ele primeau până la 500 de dolari.
Potrivit șefului adjunct al Centrului pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane, Iurie Padorilov, victime ale acestei grupări criminale au fost tinere din R. Moldova, Ucraina, dar și alte state ex-sovietice, dar și din regiunea balcanică.
Capul grupării este un cetățean moldovean, stabilit de mai mulți ani în Istanbul, Turcia. Pe teritoriul R. Moldova, activitatea grupării era coordonată de o tânără de 25 de ani, cetățeană a Ucrainei.
Oamenii legii afirmă că deocamdată au fost identificați cinci membri ai grupării criminale. Aceștia riscă de la 7 la 15 ani de pușcărie. De asemenea, s-a convenit cu autoritățile din Turcia ca acest caz să fie document și pe teritoriul statului lor. Totuși, legislația turcească nu interzice prelevarea de celule umane.
Iurie Padorilov afirmă că acesta este primul caz de trafic de celule umane documentat în regiune.
Publicat de Octavian Balan, 12.06.2015
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”