
Știre de ultimă oră! Premierul Chiril Gaburici își prezintă demisia. Anunțul a fost făcut în urmă cu câteva clipe chiar de premier în cadrul unui briefing organizat la sediul Executivului. Potrivit legii, dacă premierul își depune demisia, asta înseamnă demisia întregului Cabinet de miniștri.
Premierul Chiril Gaburici a fost învestit în funcție pe 18 februarie 2015. Acesta a avut o activitate de puțin peste 100 de zile.
100 de zile
Acum o săptămâna premierul a trimis o scrisoare deschisă mai multor instituții în care cerea demisia Procurorului General, a conducerii Băncii Naționale și a șefiei Comisiei Naționale a Pieței Financiare. Motivul: Modul defectuos cum a fost gestionată situația din sistemul bancar. În caz contrar, Gaburici scria în epistolă că-și va prezenta demisia.
Filat și Lupu spun una, Gaburici vrea alta
Zilele trecute Chiril Gaburici a declarat că poziția sa cu referire la Banca de Economii este următoarea: banca trebuie să fie lichidată, deoarece aceasta aduce mai multe prejudicii deja. După o întâlnire a coaliției de guvernare de acum două zile, Marian Lupu și Vlad Filat au ieșit în fața presei declarând că Banca de Economii va fi naționalizată. Asta înseamnă că statul va trebui să aloce alte peste 10 miliarde de lei pentru a readuce instituția sub controlul statului. Mai mult, exponenții PLDM lăsau să se înțeleagă că Gaburici ar putea fi demis.
Dosarul privind diploma lui Gaburici, ținută la murat de MAI (PLDM) și PG (PD)
Îndată după învestirea lui Gaburici, în presă au apărut informații despre studiile sale. Potrivit informațiilor încă neconfirmate, premierul ar avea o diplomă de studii medii care poartă semnele unei falsificări. De mai multe luni poliția a ridicat toate actele și investighează cazul. Acum câteva zile dosarul a fost trimis la Procuratura Generală.
Vedeți mai jos briefingul organizat de Gaburici:
Publicat de Octavian Balan, 12.06.2015
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii