Potrivit lui Marcel Vichmann, aceasta va deveni cea mai lungă faleză nu doar din Ucraina, dar și din Europa, devenind astfel cea mai importantă arteră socio-infrastructurală a localității.
Împreună cu guvernatorul regiunii Odessa, Mikheil Saakașvili, la inaugurare au participat ambasadorul estonian în Ucraina, Sulev Kannike, ministrul Ecologiei și Resurselor Naturale din Ucraina, Igor Șevcenko, omul de afaceri din Estonia de Marcel Vichmann și primarul localității Zatoka, Vasili Zviaghințev.
Presa locală scrie că oficialii au ajuns la locul destinației într-un maxi-taxi obișnuit.
„Aceste locuri au o istorie bogată, dar de asemenea este important să aibă un prezent și un viitor. Trebuie să aducem un aport, dacă va exista o dezvoltare și construcție, localitatea unde trăim va avea un viitor. Locul unde ne aflăm se află într-o zonă excelentă a Europei, are condiții naturale, tradiții culturale nemaipomenite, dar și un brand. Iar cel mai important, aici locuiesc oamenii absolut deosebiți”, a declarat Saakașvili.

Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit