
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, i-a propus ex-premierului Marii Britanii, Tony Blair, o funcție în cadrul Consiliului consultativ pentru reforme.
În cadrul unei întâlniri cu Tony Blair, președintele ucrainean Petro Poroșenko l-a îndemnat pe ex-premierul britanic să se alăture echipei Consilului pentru reforme de la Kiev.
„Șeful statului l-a invitat pe Blair să-și împărtășească experiența în domeniul administrării statului în cadrul Consiliului internațional consultativ pentru reforme, subordonat președintelui Ucrainei”, se spune în comunicatul Serviciului de presă al președinției ucrainene, citat de site-ul Korrespondent.net
Menționăm că anterior președintele ucrainean i-a oferit fostului premier suedez calitatea de membru al aceluiași Consiliu consultativ internațional care va avea sarcina de a ajuta autoritățile să efectueze reforme în țara grav afectată de peste un an de conflict armat în estul separatist.
Printre ceilalți membri ai consiliului figurează și fostul președinte prooccidental al Georgiei, Mihail Saakașvili, care a devenit recent și guvernator al regiunii Odesa. De asemenea, a fost invitat și senatorul american John McCain, care a refuzat însă postul, întrucât funcția pe care o ocupă în SUA nu-i permite să aibă interacțiuni cu guverne străine.
Mai amintim, în context, că Ucraina îi are în funcţii-cheie și pe alți cetățeni străini. Printre ei – Nathalie Jaresko, Ministră a Finanțelor, ucraineancă care a locuit mai bine de 30 de ani în SUA şi care a revenit acasă pentru a pune umărul la salvarea ţării, dar şi letonul Aivaras Abromavicius, care e ministru al Economiei.
Un alt lituanian, Algirdas Semeta, fostul comisar european pentru impozitare, uniune vamală, audit şi antifraudă, se ocupă de reformele anticorupţie, fiind considerat practic al treilea om ca putere în Ucraina, după preşedintele Poroşenko şi premierul Iaţeniuk.
Publicat de Octavian Balan, 18.06.2015
Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit