
Mai bine de 20 de membri ai organizaţiei teritoriale a PSRM, din raionul Anenii Noi au părăsit partidul. Decizia lor a fost luată în semn de numulțumire față de candidatura actualului preşedinte al organizaţiei raionale a partidului, Ion Vicol, care este și candidatul formațiunii în turul doi al alegerilor pentru primar de Anenii Noi. Foștii socialiști au plecat în timpul unei ședințe care a avut loc ieri după amiază, aruncând în semn de protest, legitimaţiile de partid în faţa oficiului.
Ei sunt numulțumiți de faptul că Ion Vicol în timpul activității sale și-a schimbat de cinci ori apartenența politică. Inițial a făcut parte din Partidul Agrar-democrat, apoi a fost membru PDM, apoi candidat independent, dar susținător al PCRM, iar după 2009 s-a întors înapoi în PDM, transferându-se în 2013 la PSRM.
Printre aceştia sunt fostul preşedinte al organizaţiei raionale Vasile Malic, precum şi şefii organizaţiilor săteşti ale partidului din Ruseni, Dmitri Bogacenco, şi Bulboaca, Mihail Pocitarenco.
„Conducerea PSRM atât la nivel raional, cât şi central nu a îndeplinit nicio promisiune dată cetăţenilor. Ei nu respectă nici cetăţenii, nici pe ei înşişi. Drumurile noastre s-au separat şi pe această notă îi spunem preşedintelui PSRM, Igor Dodon, „la revedere", a spus unul din protestatari.
Pocitarenco a acuzat conducerea formaţiunii politice de dictatură şi tiranie faţă de membrii partidului şi alegători.
„Nu este partid ci un fel de adunătură. Suntem necesari conducerii doar pe perioada alegerilor, iar imediat ce trei, suntem uitaţi. Dodon nu îndeplineşte promisiunile făcute veteranilor şi nu respectă sprijinul populaţiei", a spus fostul socialist, îndemnând şi alţi membri ai PSRM să-i urmeze exemplul.
Publicat de Octavian Balan, 23.06.2015
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”