
Guvernatorul regiunii ucrainene Odesa, Mihail Saakașvili, a concediat sâmbătă 20 de angajați ai unui departament responsabil cu lupta împotriva corupției.
După ce a audiat raportul de activitate pe anul 2014 al acestui departament, Saakașvili a ajuns la concluzia că angajații pur și simplu nu au făcut nimic, dispunând concedierea întregului personal.
„Sunteți demiși pentru că nu ați făcut nimic. Oamenii peste tot se plâng că li se cere mită, se plâng de corupție, dar voi spuneți că totul e bine. Nimeni nu a fost pedepsit. Mai departe ne vom baza pe o legătură strânsă cu cetățenii. Vom angaja oameni cu experiență, contabili și alți specialiști, care își vor face treaba profesionist”, a declarat Saakașvili în fața celora pe care i-a concediat.
El a dat și numeroase exemple de cazuri grave de corupție în regiune, spunând că fenomenul este precum „un cancer” care afectează viața de zi cu zi a cetățenilor.
Aceasta nu este prima acțiune de acest fel a lui Saakașvili. Noul șef al poliției din Odesa, tot georgian de origine, a anunțat săptămâna trecută că în cel mai scurt timp toată conducerea departamentului va fi înlocuită.
Mihail Saakașvili a devenit guvernator al regiunii Odesa la 30 mai, după ce anterior a făcut parte din echipa de consilieri a președintelui Poroșenko, acesta considerându-l pe fostul președinte georgian „un mare prieten al Ucrainei”. El este foarte apreciat în Occident, datorită multiplelor reforme pe care le-a implementat în perioada în care a fost președinte al Georgiei.
Publicat de Octavian Balan, 05.07.2015
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii