
Bugetul de stat al Republicii Moldova a fost aprobat astăzi de deputații în Parlament pentru lectura a III-a și ultima. Pentru adoptarea acestuia au votat 51 de deputați în Parlament. „În sfârșit, Republica Moldova are buget pentru anul 2016”, a exclamat președintele Parlamentului, Andrian Candu, după exerciuțiul de vot, transmite realitatea.md
În cadrul dezbaterilor în ședința plenară a Parlamentului, mai mulți deputați comuniști și socialiști au venit cu unele amendamente la Proiectul Legii bugetului pentru anul 2016. Acestea însă nu au obținut voturile majorității parlamentare.
Întrebat, în cadrul ședinței Parlamentului, dacă Bugetul de stat va fi modificat în acest an, ministurl Finanțelor, Octavian Armașu, a precizat că deocamdată nu este prevăzut acest lucru. Totuși, acesta a admis că în funcție de evoluții, s-ar putea reveni cu unele modificări.
Conform prognozelor, deficitul bugetar al Moldovei în 2016 urmează să fie de 4,3 miliarde de lei sau de 3,2%. Valoarea cheltuielilor totale prognozate este de 52,8 miliarde de lei, iar cea a încasărilor - de 48,5 miliarde de lei. Acestea au fost datele anunțate de ministrul Finanțelor Octavian Armașu. Inițial, proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2016, prevedea venituri în sumă de 31 378 944,8 mii de lei, cheltuieli în sumă de 35 561 744,8 mii de lei, și un deficit de 4 182 800, 0 mii lei.
Legea Bugetului a dost aprobat de Guvern pe data de 18 mai și votat în primele două lecturi în cadrul ședinței plenare a Parlamentului din 9 iunie.
Publicat de Dumitru Pelin, 01.07.2016
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii