
Aderarea Statelor din Balcanii de Vest la Uniunea Europeană este posibilă în 2025, a declarat, duminică, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, informează site-ul agenţiei de presă Reuters, scrie Mediafax.
Declaraţiile preşedintelui Comisiei Europene au fost făcute în contextul în care acesta a efectuat o vizită oficială în Albania.
„Contrar lucrurilor vehiculate, Comisia Europeană nu a spus că Serbia şi Muntenegru vor fi neapărat membri ai Uniunii Europene în 2025. Termenul din 2025 este deschis tuturor ţărilor candidate. Iar în măsura în care o ţară candidată va îndeplini până atunci sau mai devreme toate criteriile pentru aderare, vom acţiona astfel încât eforturile acesteia să fie recunoscute de UE”, a declarat Juncker.
Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Macedonia, Kosovo şi Serbia au făcut demersuri pentru a iniţia negocierile de aderare. Albania şi Macedonia speră să primească undă verde de la Bruxelles pentru începerea negocierilor de aderare în luna iunie.
UE este cel mai mare partener comercial al statelor din Balcanii de Vest, acumulând peste 76% din comerţul total din regiune.
Publicat de Octavian Balan, 27.02.2018
Traian Băsescu cere oficial unirea României cu Republica Moldova. ”Este timpul să începem să acţionăm şi în România”
ȘEFUL TRUPELOR SUA ÎN EUROPA: „PACIFICATORII” RUȘI DIN TRANSNISTRIA - NUMAI PACIFICATORI NU SUNT
Piramida financiară din poliție a fost betonată cu prevederea 25%
Putin l-a invitat pe Dodon la Moscova si l-a felicitat pentru victoria sa din turul II al alegerilor prezidentiale
(VIDEO) #KILLER VIP: MATRIOSKA PLAHOTNIUC-USATÎI
Autoritățile R. Moldova, NEDUMERITE: În Transnistria au loc „competiții militare”, pentru PRIMA dată cu implicarea tehnicii de luptă
Prima ATENŢIONARE publică de la Maia Sandu pentru conducătorii unor instituţii publice:
Maia Sandu, despre Crimeea, relațiile cu Rusia și federalizarea Moldovei: „Știu că Putin respectă oamenii puternici”
Reacția lui Igor Dodon la retragerea lui Marian Lupu: Sandu este candidatul convenit de Nuland cu Plahotniuc
Oficiali de la Bruxelles le cer lui Lupu și Leancă să se RETRAGĂ din cursa electorală
Întâlnire Filip-Lazurcă la sfârșit de mandat al ambasadorului României