Proceduri mai simple pentru acordarea cetăţeniei române
Deputaţii români au votat simplificarea unor proceduri privind acordarea acesteia. O modificare importantă vizează autoritatea de stat care acordă sau aprobă pierderea cetăţeniei. "Faţă de actuala reglementare, care prevede aceste competenţe pentru guvern, în viitor, cetăţenia va fi acordată prin ordin al ministrului Justiţiei", se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ. Potrivit noii legi, există posibilitatea contestării deciziei ministrului Justiţiei în ceea ce priveşte cetăţenia la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel de la domiciliu sau, după caz, reşedinţa solicitantului, transmite ziarul Adevărul. Potrivit iniţiatorilor, proiectul reglementează aspecte procedurale privind dobândirea, pierderea sau revocarea cetăţeniei române şi modul de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru cetăţenie. Concret, se propune înlocuirea comisiei actuale, formată din cinci judecători, cu una compusă din personal cu pregătire juridică din Ministerul Justiţiei. Motivul acestei decizii este creşterea rapidităţii soluţionării dosarelor depuse de persoane care cer cetăţenia română.