Social • Adevărul @ www.unimedia.md
Comisarul şef Aurica Giuvara, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Iaşi a declarat că traficul la Punctul de Frontieră Sculeni a crescut în această zi cu aproximativ 70 la sută faţă de perioada normală a anului, când sunt 3.000 de persoane.
Explicaţia constă, susţine comisarul şef Aurica Giuvara, în faptul că mulţi cetăţeni din Republica Moldova vin în România pentru a-şi cumpăra cele necesare pentru masa de Paşti. O altă explicaţie este aceea că în Iaşi şi alte centre universitare din România sunt mulţi studenţi din ţara vecină care vor să fie în aceste zile alături de familie. De asemenea, sunt multe persoane care vor să îşi petreacă aceste zile în staţiunile româneşti.
La rândul său, comisarul şef Vasilica Tătaru, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Iaşi a afirmat că la nivelul direcţiei numărul persoanelor şi a autovehiculelor care au tranzitat punctele de trecere ale frontierei a crescut în această zi cu aproximativ 30 la sută.
Potrivit acesteia, din experienţa anilor trecuţi, cele mai circulate puncte de trecere de la frontiera de est vor fi cele de la Sculeni, judeţul Iaşi, Galaţi rutier şi Albiţa, judeţul Vaslui.
25.04.2008
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”