Ştiri de Top • Unimedia @ www.unimedia.md
"Ceea ce facem noi este vizibil, şi probabil au observat şi cei care sunt interesaţi într-adevăr de poziţia României şi nu de o propagandă mincinoasă. România nu pierde nicio ocazie să susţină destinul european al Republicii Moldova", a mai spus preşedintele României, citat de agenţia NewsIn.
Băsescu a subliniat faptul că România nu a răspuns la niciun fel de provocări verbale sau de acţiune venite din partea Republicii Moldova deşi faţă de nicio altă ţară din lume nu ar fi avut o asemenea atitudine.
"România tratează Republica Moldova nu prin prisma atitudinii Guvernului de la Chişinău sau a preşedinţiei moldovene faţă de România ci prin prisma grijii pentru cetăţenii Republicii Moldova, care sunt români", a mai spus şeful statului vecin, care a explicat totodată că ar fi "ridicol" ca România să încerce să demonteze propaganda venită din partea Chişinăului.
"Să desfăşurăm o propagandă că nu suntem stat imperialist ar însemna că avem o problemă, ori noi nu avem o problemă în acest sens", a arătat Băsescu.
Amintim că preşedintele României, Traian Băsescu a participat luni, la Sulina, la Şcoala de vară "Comunităţi româneşti şi identitate europeană", destinată tinerilor etnici români din afara ţării. În cadrul dialogului purtat cu tinerii români de pretutindeni Băsescu a făcut mai multe declaraţii ce vizau Republica Moldova. Printre acestea pot fi evidenţiate următoarele afirmaţii: Pactul Ribbentrop-Molotov a rupt naţiunea română în două * Tinerii români din Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Ukraina formează un lanţ viu în jurul României * Ştim care e diferenţa dintre cifrele oficiale şi cele neoficiale referitoare la numărul cetăţenilor români din Republica Moldova.
Un reportaj foto şi video de la acest eveniment poţi vedea aici.
12.08.2008