Social • M.R. @ www.jurnal.md
Potrivit experţilor Transparency Internaţional (TI), care au făcut astăzi public topul statelor corupte, în pofida milioanelor de euro investite de organizaţiile internaţionale în prevenirea şi combaterea corupţiei din R. Moldova, statul nostru a reuşit să urce pe parcursul acestui an doar o singură treaptă în acest top (de pe locul 113 pe 112 - n.r.).
Totuşi, susţin experţii TI, situaţia R. Moldova este relativ bună în comparaţie cu alte state membre ale CSI. Statul nostru se situează pe locul trei în topul celor mai puţin corupte state din CSI, fiind devastat doar de Georgia şi Armenia.
Deşi mult mai puţin coruptă decât noi, România este totuşi codaşă în topul incoruptibililor din Uniunea Europeană. Vecina noastră din vest, împreună cu Bulgaria, sunt cele mai corupte state din UE.
23.09.2008
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”