Social • chisinau.ch @ www.chisinau.ch
Uniunea Jurnaliştilor a iniţiat dezbaterile în aer liber la 10 decembrie 2007 şi ele au continuat în scuarul Operei până la sfârşitul lunii Mai. În lunile de vară dezbateri au avut loc şi în localităţi ale republicii.
La cele aproape 30 de ediţii ale dezbaterilor au putut să-şi exprime liber opiniile zeci de cetăţeni de la oraşe şi sate, un mare număr de reprezentanţi ai partidelor politice, organizaţiilor societăţii civile, lideri de opinie, jurnalişti. La manifestaţii au participat zeci de mii de locuitori ai capitalei şi ai fostelor centre judeţene Soroca, Ungheni, Căuşeni. Impactul discursurilor rostite a fost sporit de mii de ori datorită faptului că ele au răsunat în cadrul unor ediţii speciale organizate de postul de radio independent "Vocea Basarabiei", au fost expuse în jurnalele de ştiri ale unor posturi de radio şi de televiziune independente, în fluxurile de ştiri ale agenţiilor de presă, în reportajele plasate în paginile publicaţiilor de presă scrisă independente.
Precum era de aşteptat, nici un eveniment din cele câteva zeci de ediţii nu şi-a găsit oglindire în programele de ştiri ale televiziunii sau radioului public. În schimb Procuratura Generală, la demersul Serviciului de Securitate şi Informaţii, a deschis dosare penale şi a desfăşurat anchetări de intimidare împotriva unor directori de opinie şi a participanţilor care au luat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Ediţiile de toamnă-iarnă-primăvară 2008-2009 a dezbaterilor publice în aer liber vor fi organizate în fiecare duminică în scuarul Operei Naţionale între orele 11.00 şi15-00.
Uniunea Jurnaliştilor din Moldova o iniţiat dezbaterile la apelul Organizaţiei Naţiunilor Unite care a anunţat campania de un an de zile de consemnare a aniversării de 60 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, eveniment ce va fi marcat în plan global la 10 decembrie 2008.
Uniunea Jurnaliştilor cheamă cetăţenii Republicii Moldova, organizaţiile ne-guvernamentale din domeniul mass-media şi de apărare a drepturilor omului, uniunile profesionale, partidele politice de orientare democratică să se alăture acestor manifestaţii şi să participe activ la dezbaterile publice care urmăresc obiectivele emancipării politice a audiovizualului public şi consolidării democraţiei în Republica Moldova.
07.10.2008
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”