Social • Interlic.md @ www.interlic.md
Sergiu Puşcuţa, director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că centrul monitorizează în permanenţă diferite segmente ale economiei naţionale în sensul neadmiterii faptelor ilicite comise de grupuri de interese, ultimele avînd scopul de a obţine venituri fabuloase prin sfidarea legislaţiei în vigoare.
Potrivit directorului, deşi Centrul încă nu a finalizat examinarea tuturor episoadelor ilicite ale schemelor de contrabandă , deja 12 lucrători vamali, cu funcţii administrative de diferit nivel, au fost eliberaţi din organele vamale. Toţi aceşti funcţionari sunt bănuiţi, iar 2 deja au fost puşi sub învinuire pentru implicare directă şi participare activă la tăinuirea unor cazuri de contrabandă, care la ziua de azi au adus prejudicii de peste 5 milioane de lei statului, această cifră însă crescînd pe parcursul examinării altor episoade.
În 9 luni ale anului current, CCCEC a depistat în total 703 infracţiuni, inclusiv 204 acte de corupţie şi cele conexe, 316 infracţiuni economice şi 183 alte categorii. Prejudiciul material stabilit este de 37,9 milioane de lei, fiind restituit la etapa judiciară 20,04 milioane lei. Totodată s-a aplicat sechestru pe mijloace financiare şi bunuri materiale în sumă de 12,04 milioane de lei, ceea ce constituie 85 la sută din mărimea totală a prejudiciului constatat.
Pe parcursul acţiunilor de contracarare a infracţiunilor 55 de cause penale au fost pornite pe infracţiunile comise în flagrant, au fost reţinute 37 persoane dintre care în privinţa a 26 persoane instanţele judiciare au dispus aplicarea măsurii preventive în formă de arest .
20.10.2008
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”