Social • INFO-PRIM-NEO @ www.info-prim.md
Viceministrul justiţiei, Nicolae Eşanu, a declarat că verificarea funcţionarilor are drept scop prevenirea şi combaterea corupţiei în administraţia publică şi prevenirea ocupării funcţiilor de către persoanele care prezintă ameninţare pentru interesele securităţii naţionale.
Potrivit proiectului de lege, verificarea va fi iniţiată de către autorităţile publice competente. În urma verificărilor, SIS va prezenta un aviz consultativ, care va fi luat în considerare la constatarea compatibilităţii persoanei cu funcţia publică. În cazul adoptării deciziei privind incompatibilitatea candidatului, acesta nu va putea ocupa funcţia publică respectivă. În cazul titularului, adoptarea aceleiaşi decizii va avea ca efect eliberarea din funcţia deţinută. Cu acordul titularului, acesta va putea fi transferat la o altă funcţie care nu reclamă verificarea obligatorie.
Verificarea va fi efectuată cu consimţământul scris al funcţionarului. Refuzul candidatului sau funcţionarului de a fi verificat va fi temei de neangajare sau de eliberare din funcţie. După întocmirea declaraţiei de verificare, funcţionarul va completa un chestionar, care include întrebări cu privire la date personale, inclusiv cetăţenia, date despre părinţi şi copii, informaţii despre situaţia financiară, antecedente penale, apartenenţa la un partid politic ş.a.
Opoziţia a criticat proiectul de lege. Deputatul Alianţei "Moldova Noastră", Alexandru Lipcanu a declarat că proiectul de lege dat "face parte din tactica abuzivă a guvernării comuniste de constrângere a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor R. Moldova". Lipcanu a spus că aplicarea legii va duce la persecuţii similare cu cele din anii 30, chestionarul fiind "o mostră extrasă din dosarele KGB".
Preşedintele fracţiunii Partidului Democrat (PD), Dumitru Diacov, a menţionat că "prin acest proiect statul demonstrează că nu are încredere în proprii funcţionarii sau încearcă să implementeze un sistem ca să-i măture pe unii dintre ei".
"Această iniţiativă s-a prăfuit vreo 6 ani prin sertarele SIS. Punerea ei pe rol înainte de fixarea datei alegerilor urmăreşte un singur lucru: efectuarea unei selecţii riguroase de personal administrativ pe principiul loialităţii faţă de Partidului Comuniştilor", a declarat deputatul neafiliat Vlad Filat. Deputatul neafiliat Vitalia Pavlicenco a spus că promovarea acestei legi este o încercare de a epura cetăţenii români şi de a-i împiedica să ajungă la putere.
În replică, deputatul comunist Vadim Mişin a declarat că i s-a creat impresia că deputaţii din opoziţie şi-au imaginat că legea deja le-a fost aplicată. "Am discutat atent la fracţiune această lege şi suntem siguri că ea nu poartă absolut un caracter anticonstituţional sau antiumanitar". Mişin a explicat că legea în sine este bună şi că pe viitor vor conta mecanismele pe care le va folosi SIS. Potrivit deputatului, o lege similară există şi în Statele Unite.
Proiectul de lege privind verificarea titularilor şi candidaţilor la funcţii publice urmează a fi examinat de Parlament în lectură finală.
12.12.2008
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”